Piața locală de outsourcing a ajuns, în 2019, la aproximativ 800 de milioane de euro

Piața locală de outsourcing a ajuns, în 2019, la aproximativ 800 de milioane de euro

Numărul 4, 4-10 feb. 2020  »  Analize și sinteze

Piața locală de business process outsourcing (BPO) a ajuns, în 2019, la o valoare de circa 800 de milioane de euro, în creștere cu 8% comparativ cu 2018, conform estimărilor Computer Generated Solutions (CGS) România, informează Agerpres. „Piața românească de outsourcing a avut, și în 2019, o creștere substanțială, fiind unul dintre sectoarele cu o evoluție pozitivă raportată de la an la an, încă de la începutul dezvoltării ei pe plan local. Acest lucru a fost determinat de interesul pe care companiile străine îl au față de externalizarea serviciilor pe piața autohtonă datorită potențialului uman și tehnologic ridicat oferit de România”, a declarat, într-un comunicat, Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România. Potrivit acestuia, în perioada în care fenomenul de outsourcing lua amploare la nivel global, respectiv în intervalul 1980-1990, acesta reprezenta în primul rând un model prin care companiile mari urmăreau să-și scadă costurile. Astăzi, însă, lucrurile s-au schimbat, iar externalizarea proceselor de business este un mod de a eficientiza businessul. „Dacă în urmă cu 15 ani România nu exista pe harta internațională a outsourcingului, iar acum 5 ani se regăsea încă pe lista celor mai ieftine țări în ceea ce privește externalizarea proceselor de business, astăzi lucrurile arată diferit. Astfel, piața locală este preferată de companiile multinaționale, mai ales datorită nivelului crescut de educație a angajaților din industrie și posibilității acestora de a susține proiecte complexe”, a mai afirmat Vladimir Sterescu.

Externalizarea unor linii specifice de business din cadrul organizației este o activitate curentă pentru companii din sectoare diferite precum: telecomunicații, IT, utilități, financiar-bancar, asigurări, farmaceutic etc. Beneficiile principale ale firmelor care își subcontractează anumite activități sunt reducerile de costuri, centralizarea, standardizarea și eficientizarea proceselor de business.

Recurgând la outsourcing, o firmă are asigurat personalul specializat atât la nivel de execuție, cât și la nivel de coordonare, beneficiind de flexibilitate în ceea ce privește resursele umane, întrucât, astfel, pot fi susținute ușor operațiunile care au cereri sezoniere sau ciclice și, de asemenea, pot fi alocate resurse suplimentare în funcție de nevoi.

„Prin utilizarea unor servicii de outsourcing, performanțele de vânzări pot fi mult mai bine controlate și se asigură continuitate. De exemplu, dacă o firmă deține intern o echipă de vânzări pe care dorește să o dezvolte, managerul are varianta de a recruta noi angajați care urmează a fi instruiți, urmând o curbă de învățare. O altă variantă este însă și externalizarea proceselor către un contact center, având un contract cu criterii de performanță foarte clare, pe care furnizorul se obligă să le respecte”, a mai adăugat reprezentantul CGS.

Potrivit estimărilor CGS România, în acest moment, pe piața locală, cel mai mare volum de proiecte provine de la companii din industria de telecomunicații și IT&C, mai ales din SUA. Raportat la zonele geografice din România în care este concentrată piața de BPO, București se află, de departe, pe primul loc, urmat de Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Sibiu.

Datele companiei arată că, în acest moment, pe piața locală de business process outsourcing activează aproximativ 25.000 de angajați, număr aflat în continuă creștere de la an la an. Astfel, doar în 2019, CGS România estimează că au fost realizate circa 2.000-2.500 de recrutări în segmentul BPO.

Vladimir Sterescu estimează că segmentul business process outsourcing va cunoaște și în 2020 o nouă creștere, atât în ceea ce privește valoarea, cât și volumul proiectelor realizate la nivel local. Astfel, pentru anul 2020, este estimat un avans de aproape 10% al valorii pieței de profil.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.