PKF ECONOMETRICA SRL – Premiul „Firme de top ale anului 2016” în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Timiș

Numărul 17, 9-15 mai 2017  »  Cariere. Drumul spre performanță

Membră a celor mai importante organisme profesionale, precum și a rețelei PKF International, societatea PKF Econometrica a fost înființată în anul 1998 pentru a răspunde nevoii de asistență contabilă și fiscală de înaltă calitate.

PKF Econometrica are ca obiectiv furnizarea celor mai bune servicii către clienții săi, indiferent de dimensiune și sector de activitate, standard pe care îl atinge prin orientarea către client, profesionalism, flexibilitate și muncă intensă. Pentru PKF Econometrica dezvoltarea de relații strânse cu clienții săi este importantă, motiv pentru care le oferă în timp util acestora, prin intermediul echipei sale de profesioniști, informații și cele mai bune sfaturi pentru îndeplinirea scopurilor pe care și le-au propus.

Deoarece calitatea muncii este pe primul loc pentru PKF Econometrica, serviciile oferite prin intermediul departamentelor sale sunt prestate la un nivel înalt de profesionalism, iar înțelegerea aprofundată a afacerilor clienților săi îi permite să presteze serviciile pe care aceștia le așteaptă.

Serviciile PKF Econometrica sunt furnizate de profesioniști dedicați, care au înțeles importanța unei echipe specializate în aria lor de servicii și care dețin o experiență profesională vastă. PKF Econometrica insuflă tuturor membrilor echipei sale dorința de a înțelege afacerile și nevoile clienților săi, astfel încât să poată fi cât mai eficienți în rezolvarea problemelor pe care le întâmpină. Astfel, oferă servicii personalizate, iar scopul său este de a respecta standarde riguroase de reacție și de disponibilitate în relațiile cu clienții.

Domeniile în care echipa de experți a grupului de firme PKF Econometrica oferă servicii de specialitate sunt: contabilitate, expertiză contabilă judiciară și extrajudiciară, resurse umane, consultanță fiscală, consultanță managerială, audit și servicii conexe, due dilligence.

Din anul 2007, PKF Econometrica este membru al rețelei PKF International, asociație internațională a contabililor și consultanților în afaceri, una dintre firmele membre ale Forum of Firms. PKF Econometrica se numără printre principalele firme de profil din vestul țării, fiind clasată pe locul 1 în topurile firmelor din județul Timiș. 

Servicii
Contabilitate
Prin echipa sa de specialiști, departamentul de contabilitate acordă clienților servicii și soluții pentru rezolvarea tuturor problemelor apărute pe parcursul desfășurării activității. Serviciile de contabilitate pot include delegarea la sediul clientului a unuia dintre angajații companiei pentru acordarea de asistență.
  • Evidență contabilă atât pentru societăți comerciale, cât și pentru liber-profesioniști;
  • Întocmirea situațiilor financiare anuale, a declarațiilor de impozite și taxe;
  • Acordarea de asistență privind organizarea contabilității;
  • Efectuarea de expertize contabile dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoane fizice ori juridice;
  • Asistența contribuabililor pe durata controalelor fiscale;
  • Refacerea contabilității și aducerea la zi a situației contabile;
  • Întocmirea ordinelor de plată pentru plata taxelor și contribuțiilor aferente salariilor;
  • Organizarea de cursuri de pregătire în domeniul contabilității.
Resurse umane 
  • Administrarea personalului și salarizare;
  • Întocmirea și înregistrarea contractelor individuale de muncă;
  • Întocmirea actelor adiționale la contractele individuale de muncă;
  • Întocmirea contractelor colective de muncă și a regulamentelor de organizare și funcționare interioară;
  • Întocmirea deciziilor de încetare a contractelor de muncă;
  • Înregistrarea și actualizarea registrului de evidență a salariaților;
  • Calcularea taxelor aferente relațiilor de muncă;
  • Calcularea sporurilor și adaosurilor la salariul de bază;
  • Întocmirea și depunerea fișelor fiscale pentru salariați;
  • Consultanță privind aplicarea legislației muncii în vigoare;
  • Negocierea contractelor colective de muncă în numele conducerii societăților, pe bază de mandat;
  • Asistarea controalelor legate de personal și salarizare;
  • Întocmirea statelor de plată, a declarațiilor fiscale.
Consultanță fiscală 
Consultanții fiscali ai PKF Econometrica oferă cele mai bune soluții pentru determinarea corectă a impozitelor și taxelor, precum și pentru diminuarea lor, cu respectarea riguroasă a prevederilor legale în vigoare. De asemenea, în condițiile în care sistemul fiscal românesc este caracterizat printr-un proces continuu de revizuiri și modificări, remite periodic clienților ultimele modificări ale legislației fiscale.
  • Asistență la întocmirea declarațiilor de impozite și taxe;
  • Asistență pe probleme fiscale;
  • Asistență privind creanțele bugetare – reprezentare în fața organelor fiscale;
  • Reprezentare în fața organelor judecătorești – consultanță în întocmirea dosarelor prețurilor de transfer;
  • Consultanță în domeniul resurselor umane – identificarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor aplicabile afacerii;
  • Identificarea oportunităților fiscale și exploatarea acestora;
  • Prelucrarea lunară a modificărilor legislative și transmiterea acestora către clienți;
  • Asistență privind impozitarea veniturilor persoanelor fizice rezidente și nerezidente;
  • Coroborarea prevederilor fiscale interne cu cele internaționale, prin aplicarea adecvată a prevederilor convențiilor pentru evitarea dublei impuneri și a legislației UE puse de acord cu legislația națională în materie.
Corporate Finance 
  • Dezvoltarea companiilor: analiza oportunităților de achiziții în concordanță cu strategia de dezvoltare a companiei, identificarea companiilor-țintă și asistență în realizarea achizițiilor decise, asistență în identificarea și structurarea celor mai adecvate soluții de finanțare a investițiilor;
  • Cedarea companiilor: asistență în fundamentarea deciziei de vânzare totală sau parțială a unei companii, evaluarea companiei și alegerea strategiei de vânzare adecvate, asistență pe întregul parcurs al procesului de vânzare;
  • Capitalul societăților: asistență în conceperea unor soluții financiare în măsură să consolideze capitalurile companiei.
Audit și asigurare
  • Auditarea situațiilor financiare anuale individuale și consolidate;
  • Asistență la întocmirea situațiilor financiare consolidate;
  • Activități de revizuire limitată;
  • Retratări ale situațiilor financiare pentru conformitatea cu normele contabile internaționale;
  • Servicii conexe conform Standardelor Internaționale de Control al Calității;
  • Due dilligence financiar pentru achiziții de societăți;
  • Alte servicii conexe: misiuni pentru efectuarea procedurilor convenite privind informațiile financiare și misiuni de compilare a situațiilor financiare;
  • Asistență la implementarea procedurilor de control intern;
  • Activități de audit intern;
  • Auditarea proiectelor finanțate din fonduri structurale în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit;
  • Alte activități legate de organizarea de cursuri de pregătire profesională continuă a auditorilor financiari, precum și a stagiarilor în activitatea de audit.
Alte servicii 
  • Înființarea de societăți comerciale;
  • Întocmirea de proiecte de fuziune, divizare și lichidare a societăților;
  • Modificarea actelor constitutive și înregistrarea modificărilor la registrul comerțului;
  • Deschiderea/închiderea de puncte de lucru;
  • Evaluarea proprietăților imobiliare;
  • Actualizarea codurilor CAEN;
  • Asistență la negocierea contractelor de credit bancar, de leasing etc.;
  • Întocmirea de notificări pentru creanțe neîncasate;
  • Asistență, împreună cu firme de avocatură, la derularea litigiilor de natură comercială, fiscală și de altă natură.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.