Planul Integrat de Calitate a Aerului 2018-2022, aprobat în CGMB

Planul Integrat de Calitate a Aerului 2018-2022, aprobat în CGMB

Numărul 23, 19-25 iunie 2018  »  Direct de la sursă

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat Planul Integrat de Calitate a Aerului 2018-2022, informează News.ro. Documentul cuprinde măsuri pentru reducerea emisiilor din traficul rutier prin limitarea și gestionarea mai eficientă a traficului în zona centrală a Capitalei, salubrizarea mai eficientă a străzilor, promovarea, îmbunătățirea și extinderea transportului public și eliminarea autovehiculelor vechi din circulație. De asemenea, pentru reducerea emisiilor din încălzirea în sectorul rezidențial, se dorește reabilitarea rețelelor de distribuție a energiei termice și continuarea programelor de reabilitare termică a blocurilor de locuințe.

Planul propune măsuri pentru reducerea emisiilor din traficul rutier: limitarea și gestionarea mai eficientă a traficului în zona centrală a Capitalei, salubrizarea mai eficientă străzilor, promovarea, îmbunătățirea și extinderea transportului public, eliminarea autovehiculelor vechi din circulație, continuarea implementării proiectelor majore de infrastructură. De asemenea, pentru reducerea emisiilor din încălzirea în sectorul rezidențial, se dorește reabilitarea rețelelor de distribuție a energiei termice și continuarea programelor de reabilitare termică a blocurilor de locuințe.

În ceea ce privește reducerea emisiilor din traficul rutier prin îmbunătățirea calității transportului public, Planul arată că a fost luată în considerare modernizarea facilităților de utilizare a metroului prin implementarea unui nou sistem de taxare cu card contactless, care să fie compatibil cu sistemul de taxare al RATB.  Se mai urmărește și modernizarea sistemului de ventilație a stațiilor, modernizarea căii de rulare și a instalațiilor de pe tunel, precum și construirea de noi accese în stațiile de metrou și achiziția de trenuri noi.

De asemenea, RATB are ca măsuri îmbunătățirea parcului de autovehicule prin achiziționarea a 100 de troleibuze pentru liniile 66, 70, 79, 85 și 90 gestionate de depoul Vatra Luminoasă, și pentru liniile 61, 62, 69, 91 și 93 gestionate de depul Bujoreni, prin achiziționarea a 100 de tramvaie pentru liniile 1, 21, 32 și 41, precum și a 400 de autobuze noi.

Primăria Capitalei urmărește, conform documentului, să fluidizeze traficul prin semaforizarea, în primă etapă a 59 de intersecții de pe Șoseaua Colentina, Bd. Camil Ressu, Bd. Tehodor Pallady, Calea 13 Septembrie, Prelungirea Ghencea, Calea Griviței, Bd. Bucureștii Noi, Șoseaua Giurgiului, urmând ca apoi sistemul să fie extins pentru încă 101 intersecții.

„Se consideră o reducere de 5% a emisiilor din gazele de eșapament, datorită creșterii vitezei medii de deplasare la nivelul întregii infrastructuri de străzi principale, coroborată cu reducerea timpilor de așteptare la semafoare. Este necesară finalizarea tuturor proiectelor majore. Sunt, de asemenea, necesare măsurile de limitare a traficului, pentru ca această măsură să nu aibă efectul secundar de creștere a traficului”, scrie în document. Costul ce îi revine Administrației Străzilor este de peste 62,6 milioane de lei.

Totodată, vor fi reabilitați 93 km pe arterele principale, secundare și intersecții din toată Capitala, cu un cost de peste 80 de milioane de lei.

În Planul Integrat de Calitate a Aerului 2018-2022 se vorbește și despre prelungirea rețelei de metrou cu 23 km prin extinderea Magistralei 4 pe secțiunea Parc Bazilescu – Străulești, finalizarea lucrărilor pe secțiunea Râul Doamnei – Eroilor din Magistrala 5 și construcția Magistralei 6 1 Mai – Otopeni, proiect cu dată de finalizare în 2022.

Au fost cuprinse în proiect și construcția stațiilor intermodale în punctele de acces în oraș, respectiv parcările de tip park&ride, pentru început la stația de metrou Străulești – Magistrala 4 realizată de Metrorex, apoi alte trei noi parcări în zona Patenlimon – Vergului,  la capătul tramvaielor 14 și 55, Prelungirea Ghencea – Domnești, la viitorul terminal intermodal de pe DNCB Domnești, și în zona Șoseaua Berceni, la stația de metrou Dimitrie Leonida, toate realizate de Primăria Capitalei.

În zona centrală a Capitalei se va introduce plata obligatorie a parcărilor publice, iar staționarea neregulamentară va fi sancționată, se arată în hotărâre. Vor fi 35.000 de locuri de parcare, iar specialiștii preconizează o reducere a traficului mediu zilnic al autoturismelor de 40% în centru și de 25% pe inelul ce delimitează perimetrul zonei centrale. Tot în centrul Bucureștiului, va exista „linia verde” de transport public, care să lege zonele de interes administrativ-instituționale, precum primăriile, Parlamentul, stațiile de metrou, parcările subterane.

Pistele de biciclete pe cele patru trasee ( traseu 1 - Piața Victoriei - Bd. Aviatorilor - Bd. Beijing - strada Nicolae Caranfil - Sos. Pipera - strada Alexandru Șerbănescu - Bd. Aerogării - DN1 - Piața Presei Libere - Sos. Kiseleff - Bd. Constantin Prezan, traseu 2 - Piața Victoriei - Bd. Iancu de Hunedoara - Șos. Ștefan cel Mare - Șos. Mihai Bravu, traseul 3 - Calea Victoriei - Bd. Regina Elisabeta - Splaiul Independenței - Bd. Națiunile Unite și traseul 4 - Piața Libertății - Piața Constituției - Bd Unirii - Bd. Decebal - Bd. Basarabia - Stadionul Național), voucherele pentru achiziționarea de biciclete și benzile unice pentru transportul public și pentru vehiculele de intervenție sunt proiecte incluse, de asemenea, în proiect.

Primăria Capitalei intenționează să reabiliteze centralele termice ale RADET prin modernizarea lor cu cazane cu arzătoare cu emisii reduse de poluanți în sectorul 1 (CT Amzei, CT Știrbei Vodă, CT Luterană, CT Rosetti, CT 18A, CT Floreasca), în sectorul 3 (CT Direcție), în sectorul 4 (CT Garaj, CT Bucur) și în sectorul 5 (CT Caporal Bălan și CT Depou Ferentari), să reabiliteze rețelele de distribuție primară pentru o lungime de 250,7 km. RADET va trebui să plătească peste 23 de milioane de lei.

„Pentru îmbunătățirea calității și suprafeței spațiilor verzi la nivelul Capitalei, se preconizează efectuarea lucrărilor suplimentare de înierbare, plantare de arbori și arbuști, extinderea sistemului de irigații și realizarea de programe de udare sistematică pentru 308 hectare de spații verzi publice”, mai scrie în document.

De asemenea, în Plan este cuprins și proiectul Centurii verzi, iar pe lângă acesta, s-a stabilit și un set de măsuri care se referă la activitățile de construcții, respectiv gestionarea salubrizării șantierelor, elaborarea unui ghid de bune practici pentru managementul calității aerului în perimetrele șantierelor de construcții, elaborarea unui plan de calitate a aerului la nivelul fiecărul șantier ce urmează să fie deschis și crearea site-ului web șantiere de construcții.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.