Plata călătoriilor cu mijloacele de transport ale STB, direct cu cardul bancar contactless

Plata călătoriilor cu mijloacele de transport ale STB, direct cu cardul bancar contactless

Telex » Știri 27 mai 2020  

Primăria Capitalei, prin Societatea de Transport Bucureşti - STB SA, a început implementarea unui proiect prin care diversifică modalităţile de plată a călătoriei în mijloacele de transport în comun din Capitală: plata cu cardul bancar contactless, direct în mijloacele de transport public, a anunţat instituţia, într-un comunicat. Potrivit primarului general, în prezent proiectul este funcţional pe liniile Expres 780, 783 şi 784, urmând ca, în cel mult o lună, să fie extins pe toate celelalte linii deservite de noile vehicule. „Acesta face parte dintr-un pachet de măsuri mai amplu, de modernizare a transportului în comun din Bucureşti”, menţionează edilul.

Astfel, călătorii au posibilitatea de a plăti direct călătoria cu orice tip de card bancar contactless Mastercard sau Visa, emis oriunde în lume, modalitatea de plată fiind aceeaşi cu cea a validării unui card de transport. Validările multiple pot fi realizate doar prin alegerea opţiunii dedicate, astfel că nu există riscul validărilor multiple printr-o apropiere accidentală de validator a cardului bancar. La un singur validator pot fi efectuate validări atât cu cardul de transport, cât şi cu un card bancar, călătorii fiind cei care vor opta pentru modalitatea de plată.

STB SA precizează că tariful călătoriei este acelaşi, indiferent ce cu ce tip de card alege călătorul să plătească: 1,3 lei - pe liniile urbane; 1,5 lei - pe liniile regionale şi 3,5 lei - pe liniile expres.

„În prezent, călătorii care utilizează mijloacele de transport în comun de suprafaţă din întreaga regiune Bucureşti-Ilfov pot plăti călătoria prin încărcarea unui card de transport atât online, cât şi la cele peste 220 de centre de emitere şi reîncărcare carduri, precum şi prin intermediul telefonului mobil: cu ajutorul aplicaţiei mobile BPay sau prin SMS”, precizează Primărta Capitalei, în comunicat.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.