POR 2014-2020: Un nou apel de proiecte în cadrul PI 2.2 - IMM în regiunile Sud-Est, Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia

POR 2014-2020: Un nou apel de proiecte în cadrul PI 2.2 - IMM în regiunile Sud-Est, Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia

Numărul 8, 3-9 martie 2020  »  Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) informează că a relansat apelul de proiecte nr. POR/780 (2.2 - IMM) în regiunile de dezvoltare Sud-Est, Sud Muntenia și Sud-Vest Oltenia. Potrivit unui comunicat al instituției, relansarea are ca scop utilizarea alocării financiare rămase disponibile în cadrul PI 2.2, după primul apel de proiecte, după cum urmează: Sud-Est: 27,94 milioane euro; Sud Muntenia: 38,67 milioane euro; Sud-Vest Oltenia: 17,97 milioane euro; Pentru regiunile de dezvoltare Nord-Vest și Centru alocarea financiară a fost deja contractată în totalitate.

Proiectele pot fi depuse exclusiv prin intermediul aplicației MySMIS, în perioada 4 mai – 4 iunie 2020. Sunt eligibile doar investițiile care urmează a fi implementate în regiunile de dezvoltare Sud-Est, Sud Muntenia și Sud Vest Oltenia.

Pot solicita finanțare societățile care se încadrează în categoria IMM-urilor din mediul urban sau a întreprinderilor mijlocii din mediul rural.

Investițiile eligibile pentru cofinanțare includ:

  • investiții finanțabile prin ajutor de stat regional: construirea, modernizarea, extinderea spațiilor de producție/servicii; dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare online;
  • investiții finanțabile prin ajutor de minimis: implementarea procesului de certificare/recertificare a produselor, serviciilor sau diferitelor procese specifice, sistemelor de management al calității, mediului sau sănătății; activități specifice procesului de internaționalizare (participarea la târguri și expoziții internaționale, misiuni comerciale).

Valoarea finanțării nerambursabile acordate este de minimum 200.000 euro și maximum 1 milion euro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.