Poșta Română a început distribuirea pensiilor în plic. Poștașii, echipați cu măști și mănuși

Poșta Română a început distribuirea pensiilor în plic. Poștașii, echipați cu măști și mănuși

Telex » Știri 1 aprilie, 13:41  

Poșta Română a anunțat, astăzi, că a început distribuirea pensiilor și încearcă să finalizeze acțiunea într-un timp cât mai scurt, informează Mediafax. În Suceava, unde mai multe localități sunt în carantină, poștașii se vor deplasa cu mașini. Pensiile vor fi date în plic, iar poștașii vor fi echipați corespunzător.

Astfel, potrivit unui comunicat, Compania Națională Poșta Română a început distribuirea pensiilor și face demersuri pentru a finaliza achitarea într-un interval cât mai scurt, pentru a veni, astfel, în sprijinul beneficiarilor, în această perioadă dificilă. „Depunem toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt, indiferent de situația în care ne aflăm. Calendarul normal de distribuire a prestațiilor sociale, a pensiilor, este 1 – 15 aprilie. Noi, împreună cu colegii mei, toți poștașii din țară, care sunt de fapt eroii acestei situații, vom încerca să facem toate demersurile necesare pentru a ajunge cât mai repede față de calendarul normal. Facem absolut tot ce ne stă în putere ca banii să ajungă la toți pensionarii, astfel încât toată lumea să aibă bani în casă înainte de sărbătorile pascale”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poștei Române.

De asemenea, ca urmare a instituirii măsurii de carantină în municipiul Suceava și în zonele limitrofe, cei 61 de factori poștali responsabili de aceste zone vor merge în teren cu mașini, puse la dispoziție de Oficiile Județene de Poștă, „în vederea reducerii expunerii acestora pe străzi, dar și pentru a realiza un număr crescut de distribuiri în aceeași zi, astfel încât perioada de achitare să fie comasată”.

Potrivit companiei, factorii poștali vor avea asupra lor legitimații și adeverințe de la angajator, completate și semnate. „Toți factorii poștali sunt echipați corespunzător, fiind protejați cu măști, mănuși și dezinfectant și au fost reinstruiți să evite interacțiunea în momentul în care ajung la ușile oamenilor. Aceștia vor respecta distanța de 2 metri față de beneficiarul drepturilor sociale. Contravaloarea pensiei/mandatului se va preda, către beneficiar, pe cât posibil, în plic pe care vor fi înscrise datele beneficiarului. Completarea cuponului se va face de către beneficiarul drepturilor sociale doar cu instrument de scris propriu. În cazul în care acestia nu dețin unul propriu, va fi pus la dispoziție de către poștaș. Durata operațiunii nu va fi mai lungă de aproximativ 5 minute pentru un beneficiar”, se arată în comunicat.

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.