Președinta CE propune ca toate statele membre să înceapă vaccinarea împotriva COVID-19 în aceeași zi

Președinta CE propune ca toate statele membre să înceapă vaccinarea împotriva COVID-19 în aceeași zi

Telex » Știri 17 decembrie 2020  

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut apel la o acțiune comună din partea Statelor Membre în ceea ce privește campania de vaccinare împotriva COVID-19, relatează Mediafax. Ursula von der Leyen a propus ca, odată emisă autorizarea condiționată de punere pe piață din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), primele vaccinuri să fie administrate/distribuite simultan în fiecare dintre cele 27 de state membre.

EMA a anunțat organizarea întâlnirii finale de evaluare a vaccinului produs de BioNTech/Pfizer pentru luni, 21 decembrie 2020, cu o săptămână mai devreme decât era planificat inițial, urmând ca, în termen de două zile de la această întâlnire, vaccinul să primească autorizarea condiționată de punere pe piață.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.