Președintele ARB: România și sistemul bancar au ieșit mai bine din această pandemie decât au intrat

Președintele ARB: România și sistemul bancar au ieșit mai bine din această pandemie decât au intrat

Telex » Știri 7 iulie 2021  

România și sistemul bancar au ieșit mai bine din această criză provocată de pandemie decât au intrat, este de părere Bogdan Neacșu, președintele Asociației Române a Băncilor (ARB), citat de Agerpres. În opinia sa, societatea, în ansamblul ei, și-a unit eforturile, astfel încât să fie depășită această situație neprevăzută într-un mod foarte aplicat.

„România și sistemul bancar au ieșit mai bine din această pandemie, criză, dacă vreți să-i spunem, decât au intrat - și cred că este cea mai importantă observație pe care putem s-o avem. În momentul în care o să ne uităm la cifre - și o să le trecem pe toate în revistă - o să vedem că lucrurile acestea confirmă de fapt acest lucru. Ne aflăm, iată, la mai bine de un an de la izbucnirea acestei situații incredibile în care păream cu totul și cu totul nepregătiți, nu aveam manuale de aplicare și, totuși, am trecut mai ușor decât ne așteptam peste această situație. Cred că de data aceasta, statul, companiile băncile, societatea în ansamblul ei și-au unit eforturile, astfel încât să depășim această situație neprevăzută într-un mod foarte aplicat. Măsurile au venit la timp, s-au aplicat eficient, companiile au înțeles de la bun început să se mobilizeze și pentru asta, cum spun francezii «chapeau bas»”, a spus marți Bogdan Neacșu, la un eveniment de specialitate.

Președintele ARB a subliniat că nivelul de capitalizare și de lichiditate arată „cât de rezilienți am fost în această perioadă”, iar la sfârșitul anului 2020 sistemul bancar avea o solvabilitate de aproximativ 25,5%. „Trebuie să recunoaștem - a fost anul companiilor care, sigur, pe lângă celelalte ingrediente - stat, bănci care să ajute - au înțeles să se mobilizeze și să-și păstreze cât de cât cursul normal al afacerilor, ca să nu mai menționăm aici de sectoarele care au fost amplu afectate de această situație. Am observat în piață un efort, câteodată supraomenesc, pentru a păstra afacerile respective în viață și a nu crea probleme sistemice. Deci, iată că, la mai bine de un an de zile, putem spune că nu avem o problemă sistemică în România, în sistemul financiar cu atât mai puțin. Este un lucru evident care se observă la nivelul sistemului bancar, nivelul de capitalizare și de lichiditate care nu fac altceva decât să arate cât de rezilienți am fost în această perioadă. Solvabilitatea în ultimii ani este cea mai mare după 2007. Vorbim de o solvabilitate de aproximativ 25,5% la sfârșitul anului 2020, lucru care este fără precedent în România, pentru că băncile au înțeles să păstreze capitalurile aici, să le investească în piața locală și să le investească eficient în proiectele de care avem nevoie, tocmai ca să trecem peste această situație”, a adăugat Bogdan Neacșu.

Acesta a subliniat că ritmul de creștere a creditării și a depozitării a înregistrat evoluții aproape fără precedent, societatea dând astfel semne de maturitate. „Faptul că cetățenii, societatea au înțeles să se poziționeze diferit față de un sistem financiar, în sensul să-și păstreze economiile la bancă, dă dovadă de mai multă maturitate și de înțelegere a educației financiare. Ăsta este un prim semn de însănătoșire a societății în care trăim, atât în rândul persoanelor fizice, cât și în rândul companiilor pentru că, în felul acesta, poți să păstrezi aceste economii și să le folosești eficient în a rula un business sau a rula alte proiecte investiționale. Până la urmă, de la economisire pornim, nu invers. Și asta cred că este un prim semn de însănătoșire”, susține președintele ARB.

El a explicat că a crescut ritmul de creditare, deoarece companiile au înțeles că tocmai în această perioadă de pandemie apar oportunități - și le-au folosit la maxim, „fie au înțeles că pentru a-și menține cât de cât business-ul curent într-o traiectorie de creștere sau de conservare este bine să dea curs unor proiecte noi, să găsească piețe noi sau produse noi ori alte oportunități”.

„Cred că asta este cea mai bună explicație și tendința aceasta se observă în piață și acum, în 2021. În primul trimestru deja vorbim de o creștere cu două cifre a ritmului de creditare. Rămâne de văzut dacă până la finalul anului acest ritm de creștere se va păstra. Observăm că sunt proiecte noi, există apetit în piață la ora asta și aș spune că este un apetit moderat, în sensul că nu am observat antreprenori care să se ducă după proiecte foarte riscante, ci se duc după proiecte care au legătură cu business-ul pe care deja l-au creat”, a mai spus Bogdan Neacșu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.