Președintele CECCAR Filiala București, la Simpozionul tematic 20 de ani de deblocare a economiei românești prin sistemul de compensare datorii și creanțe ale agenților economici

Președintele CECCAR Filiala București, la Simpozionul tematic 20 de ani de deblocare a economiei românești prin sistemul de compensare datorii și creanțe ale agenților economici

Numărul 19, 28 mai - 2 iunie 2019  »  Agenda CECCAR

Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni (CPPI) a organizat, în data de 18 mai a.c., simpozionul tematic 20 de ani de deblocare a economiei românești prin sistemul de compensare datorii și creanțe ale agenților economici, invitat special al evenimentului fiind expert contabil Andrei Aurel, președinte al CECCAR Filiala București.

Aproximativ o sută de specialiști interesați de fenomenul de compensare au participat la simpozion, în calitate de reprezentanți ai persoanelor juridice care utilizează compensarea ca mijloc de stingere a datoriilor și a creanțelor restante, pe baza Ordinului de compensare, informează Ministerul Economiei, într-un comunicat.

Potrivit aceluiași document, la eveniment au participat și membri ai colectivului Institutului de Management și Informatică din cadrul Ministerului Industriei și Comerțului, astăzi Ministerul Economiei, analiști și programatori care au creat sistemul de compensare sub îndrumarea directorului Ioan Catona. „Întâlnirea a permis un schimb de experiență între specialiștii din țară în materie de stingere a obligațiilor de plată restante, nemonetar, prin Ordine de compensare și totodată o evaluare a sistemului de compensare ca instrument de deblocare a economiei românești”, au menționat reprezentanții ministerului.

Ilie Marian Zamfir, directorul general al CPPI, a deschis sesiunea de prezentări informând audiența că instituția gazdă funcționează în subordinea Ministerului Economiei și că, prin intermediul Serviciului de Compensare din cadrul sucursalei București, administrează la nivel național sistemul de compensare datorii și creanțe ale agenților economici cu sediul în România, valoarea totală a arieratelor diminuate prin compensare atingând pragul de 65,9 miliarde de euro.

În debutul intervenției sale, Andrei Aurel, președintele CECCAR Filiala București a mulțumit pentru invitație și a felicitat instituția gazdă pentru inițiativa și modul de organizare a acestui simpozion. În continuare, președintele Andrei Aurel a declarat că sistemul de compensare ajută foarte mult economia națională prin reducerea arieratelor intersocietăți, insistând asupra necesității de securizare a acestui sistem pentru evitarea fraudării.

Cu aceasta ocazie, președintele filialei Corpului a menționat că, în mai multe ediții, revista CECCAR Business Magazine a publicat materiale informative de mare actualitate privind procedura de compensare a datoriilor și creanțelor comerciale.

Totodată, președintele Andrei Aurel a propus ca „sistemul de compensare să conțină și o funcție contabilă, astfel încât după predefinirea în acest sistem a facturilor de compensat, analitic pe coduri de clienți/furnizori așa cum le au înregistrate în evidența contabilă, sistemul de compensare să pună automat la dispoziția profesioniștilor contabili nota contabilă a compensării finalizate împreună cu ordinul de compensare pentru a o putea descărca direct în sistemul propriu de contabilitate”. De asemenea, Andrei Aurel, președintele CECCAR Filiala București a răspuns cu acest prilej și la întrebările participanților.

CECCAR, organismul profesional care reprezintă profesia contabilă în România, și CPPI au în vedere organizarea unor sesiuni de informare și cursuri de perfecționare specifice compensării.

Galerie foto
CECCAR București: Simpozionul tematic 20 de ani de deblocare a economiei românești prin sistemul de compensare datorii și creanțe ale agenților economici CECCAR București: Simpozionul tematic 20 de ani de deblocare a economiei românești prin sistemul de compensare datorii și creanțe ale agenților economici CECCAR București: Simpozionul tematic 20 de ani de deblocare a economiei românești prin sistemul de compensare datorii și creanțe ale agenților economici CECCAR București: Simpozionul tematic 20 de ani de deblocare a economiei românești prin sistemul de compensare datorii și creanțe ale agenților economici CECCAR București: Simpozionul tematic 20 de ani de deblocare a economiei românești prin sistemul de compensare datorii și creanțe ale agenților economici CECCAR București: Simpozionul tematic 20 de ani de deblocare a economiei românești prin sistemul de compensare datorii și creanțe ale agenților economici CECCAR București: Simpozionul tematic 20 de ani de deblocare a economiei românești prin sistemul de compensare datorii și creanțe ale agenților economici CECCAR București: Simpozionul tematic 20 de ani de deblocare a economiei românești prin sistemul de compensare datorii și creanțe ale agenților economici



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.