Președintele Iohannis a promulgat legile privind achizițiile publice

Telex » Știri 19 mai 2016  

Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi că a promulgat pachetul de legi privind achizițiile publice. „Avem un pachet de patru legi care reglementează achizițiile publice, care a fost recent aprobat de Parlament și astăzi am promulgat aceste patru legi. (...) Vechea reglementare – Ordonanța 34 – a suferit nenumărate modificări, au fost nenumărate nemulțumiri în legătură cu acel act normativ și, având acum un sistem de evaluare a achizițiilor mai complex un pic, dar care combină criteriul prețului cu elemente de calitate, este o chestiune pe care o găsesc bună”, a declarat președintele, la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis a apreciat faptul că Parlamentul a adoptat cu o „viteză notabilă” acest pachet de legi. „Trebuie să apreciez în sens pozitiv faptul că Parlamentul a înțeles importanța acestui pachet de acte normative și a trecut prin toate procedurile acest pachet, în aproximativ o jumătate de an, ceea ce este o viteză notabilă pentru Parlamentul nostru”, a spus el.

Reamintim că, săptămâna trecută, Camera Deputaților a adoptat, ca for decizional, acest pachet legislativ din care fac parte proiectul de lege privind achizițiile sectoriale, proiectul de lege privind achizițiile publice, proiectul de lege privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, precum și proiectul de lege privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.

(Sursa: Agerpres)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.