Președintele UBS: Băncile de importanță sistemică au suficient capital

Președintele UBS: Băncile de importanță sistemică au suficient capital

Numărul 44, 6-12 nov. 2024  »  Lumea în care trăim

Băncile considerate ca fiind prea mari pentru a fi lăsate să cadă sunt capitalizate suficient, a afirmat directorul general al grupului bancar elvețian UBS AG, Colm Kelleher, în condițiile în care banca sa caută să evite reglementările care se conturează în prezent în Elveția și care ar putea afecta afacerile, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

„Opinia mea personală este că, din 2008, băncile prea mari pentru a fi lăsate să cadă sunt mai mult decât capitalizate adecvat. Această bătălie e de domeniul trecutului”, a declarat Kelleher la un eveniment în Bruxelles.

Declarația sa vine după ce UBS a raportat rezultate trimestriale peste așteptări, care au majorat cotația acțiunilor, înainte ca starea de spirit să se înrăutățească, pe fondul incertitudinilor legate de momentul publicării noilor reglementări din Elveția.

Guvernul elvețian anunța în aprilie propuneri menite să prevină o repetare a crizelor bancare, cum a fost în 2023, când problemele Credit Suisse au forțat preluarea băncii de către UBS.

Planurile Guvernului prevăd ca UBS să dețină capital suplimentar deși banca a avertizat că astfel de cerințe ar putea afecta afacerile și ar avea un impact negativ asupra Elveției.

Kelleher a explicat că autoritățile de reglementare privesc retrospectiv problema capitalului și ar trebui să încurajeze băncile să sprijine economia.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.