Prețurile apartamentelor s-au majorat în luna mai pe fondul unui important avans al cererii

Prețurile apartamentelor s-au majorat în luna mai pe fondul unui important avans al cererii

Numărul 23, 15-21 iun. 2022  »  Analize și sinteze

Prețurile apartamentelor au consemnat un ușor avans în luna mai, în contextul în care cererea pentru locuințe a crescut cu 13%. Prețul locuințelor în Cluj-Napoca a ajuns la o medie de 2.465 euro pe metru pătrat util. Pe parcursul lunii mai, datele generate de Imobiliare.ro, citate de Mediafax, relevă o tendință de creștere a interesului pentru achiziția de proprietăți rezidențiale în marile orașe, comparativ cu perioada martie-aprilie.

„În ultimele 30 de zile, cererea atât pe segmentul chiriilor, cât și al vânzărilor, a înregistrat un avans important față de luna anterioară, la nivel național. În ceea ce privește achiziția, avem un avans al cererii de 13%, în vreme ce interesul pe chirii a crescut cu 30%. Orașele unde cererea a crescut cel mai mult sunt Constanța, Sibiu, Oradea, Timișoara și Brașov”, a afirmat Daniel Crainic, director de marketing la Imobiliare.ro.

În același timp, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat. Toate centrele regionale analizate s-au înscris pe o traiectorie pozitivă la acest capitol, creșteri având loc atât pe segmentul rezidențial vechi, cât și pe cel nou. Excepția de la regulă este reprezentată de segmentul vechi din Iași.

În București, suma medie solicitată pentru un apartament a ajuns la 1.747 euro pe metru pătrat util, în condițiile unui avans de 3,3% față de aprilie (când aceasta se situa la 1.692 euro pe metru pătrat). Cele două segmente ale pieței rezidențiale au avut o evoluție pozitivă: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,7% în decurs de 30 de zile (de la 1.602 la 1.613 euro pe metru pătrat), în timp ce unitățile locative nou-construite au consemnat un avans substanțial, de 5,1% (de la 1.833 la 1.926 euro pe metru pătrat).

În Brașov, Indicele Imobiliare.ro a consemnat, per ansamblu, o creștere de 3,5% a prețurilor apartamentelor, de la 1.560 euro pe metru pătrat util, la 1.614 euro pe metru pătrat la sfârșitul lui mai. Locuințele din blocurile vechi au avut parte de o evoluție pozitivă: este vorba de un avans de 2,2%, de la
1.471 la 1.504 euro pe metru pătrat. Locuințele noi au înregistrat o creștere semnificativă, de 5,1%, de la 1.643 la 1.726 euro pe metru pătrat.

În Cluj-Napoca, prețurile apartamentelor s-au majorat cu 2,2% luna trecută, ajungând la o medie de 2.465 euro pe metru pătrat util – față de 2.411 euro pe metru pătrat la finele lunii trecute. O locuință dintr-un bloc vechi a ajuns să coste 2.364 euro pe metru pătrat, în condițiile unui avans lunar de 2,3% (de la 2.310 euro pe metru pătrat). Pe segmentul apartamentelor noi, pe de altă parte, a avut loc o creștere de 2%, de la 2.478 la 2.528 euro pe metru pătrat.

Și Constanța a fost caracterizată de o relativă stabilitate a prețurilor în luna mai: suma medie solicitată aici de către proprietari și dezvoltatori rezidențiali s-a majorat cu doar 0,6%, de la 1.475 la 1.484 euro pe metru pătrat util. Valoarea de listare pentru apartamentele vechi a crescut într-un ritm ușor față de luna precedentă, respectiv de la 1.448 euro la 1.454 euro pe metru pătrat, în vreme ce locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au resimțit o creștere de 0,8%, ajungând la prețul mediu de 1.529 euro pe metru pătrat.

În Iași, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat, per ansamblu, un avans al prețurilor de 3% în luna mai, de la 1.274 la 1.312 euro pe metru pătrat util. Cele două segmente de piață supuse analizei au avut, însă, o evoluție diferită: locuințele din blocurile vechi au consemnat un declin ușor, de 0,6% (de la 1.289 la 1.281 euro pe metru pătrat), în vreme ce pe segmentul rezidențial nou a avut loc un avans de 5,6% (de la 1.264 la 1.335 euro pe metru pătrat).

Prețurile apartamentelor din Timișoara au crescut într-un ritm ușor, anume cu 0,6%, luna trecută, de la o medie de 1.443 euro pe metru pătrat, la 1.451 euro pe metru pătrat. Pe cele două segmente majore de piață au fost consemnate evoluții similare: locuințele vechi s-au majorat cu 0,4%, ajungând la prețul mediu de 1.433 euro pe metru pătrat, în vreme ce unitățile locative nou-construite au înregistrat o creștere de 0,5%, de la 1.483 la 1.490 euro pe metru pătrat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.