Preţurile producţiei industriale au crescut în octombrie în UE; în România au stagnat

Prețurile producției industriale au crescut în octombrie în UE; în România au stagnat

Telex » Știri 3 decembrie 2020  

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna octombrie 2020, comparativ cu luna precedentă, o creştere de 0,3% în Uniunea Europeană (UE) şi un avans de 0,4% în zona euro, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Statele membre unde preţurile producţiei industriale au înregistrat cele mai mari creşteri sunt: Belgia (3,7%), Irlanda (2,1%) şi Croaţia (1,1%). În schimb, în România şi Malta preţurile producţiei industriale au stagnat de la o lună la alta.

Pe de altă parte, în ritm anual, octombrie 2020 comparativ cu octombrie 2019, în România preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere mai modestă decât în zona euro sau UE. În timp ce în România preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere de 1,3%, în zona euro şi UE s-au diminuat cu 2%. Preţurile producţiei industriale au scăzut în majoritatea statelor membre UE, însă cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Cipru (-8%), Lituania (-6,9%) şi Danemarca (-4,8%).

Preţurile la producător sunt un factor important care influenţează inflaţia, pe care Banca Centrală Europeană vrea să o menţină sub, dar în apropiere, de 2% pe termen mediu. Orice modificare a preţurilor la porţile fabricilor se repercutează asupra costurilor finale pentru consumatori.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.