Primăria Capitalei: Maşinile parcate neregulamentar pe principalele artere vor fi ridicate începând cu data de 26 august

Primăria Capitalei: Mașinile parcate neregulamentar pe principalele artere vor fi ridicate începând cu data de 26 august

Telex » Știri 21 august 2019  

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), prin Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti, va pune în aplicare, începând cu data de 26 august, prevederile Regulamentului privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar, aprobat prin HCGMB nr. 371/2019, informează instituţia. „Subliniem faptul că acest proiect vine în sprijinul fluidizării traficului din Capitală şi vizează strict acele vehicule care staţionează neregulamentar pe principalele artere din Bucureşti şi care blochează circulaţia vehiculelor de intervenţie în caz de urgenţă, ambulanţe sau maşini de pompieri, precum şi accesul în spitale, şcoli, instituţii publice, dar şi circulaţia mijloacelor de transport public sau activitatea utilajelor de deszăpezire şi salubrizare”, precizează PMB, într-un comunicat.

Procesul de ridicare a maşinilor va fi unul continuu, 24/24 ore.

Dispunerea ridicării vehiculelor staţionate neregulamentar se va face de poliţişti rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, ori poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, iar ridicarea se va face de Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti, care îşi va desfăşura activitatea cu şase autospeciale de ridicare a maşinilor.

„Maşinile parcate neregulamentar şi care au fost ridicate vor fi depozitate în spaţiile special amenajate din Bulevardul Timişoara nr. 161-163, Sector 6 şi Bulevardul Metalurgiei nr. 69-71 (str. Drumul Jilavei nr.113), Sector 4, care vor avea program de funcţionare 24/24 ore, astfel încât maşinile ridicate să poată fi eliberate la orice oră. Ulterior, cetăţenii aflaţi în această situaţie vor putea suna gratuit la numerele de telefon 021/ 9544 - Brigada de Poliţie Rutieră sau 021/9752 - Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, pentru a afla în care dintre cele două spaţii se afla autoturismele şi pentru a le putea recupera”, se menţionează în comunicat.

Eliberarea vehiculului se va face numai proprietarului/deţinătorului/utilizatorului legal al acestuia şi doar după achitarea tarifelor de ridicare, transport şi depozitare, în baza certificatului de înmatriculare în original sau al oricărui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra vehiculului şi a unui act de identitate al solicitantului.

Tarifele pentru ridicarea şi transportul maşinilor vor fi:

  • 200 + 150 = 350 de lei pentru vehiculele cu masa maximă autorizată de până la 5 tone inclusiv;
  • 270 + 200 = 470 de lei pentru vehiculele cu masa maximă autorizată de peste 5 tone.

Tariful de depozitare, care se va calcula pe un interval de 24 de ore,
începând cu data şi ora depozitării, va fi de 150 lei/ zi, iar plata pentru ridicarea şi depozitarea acestora se va putea face în numerar sau cu cardul, la spaţiul de depozitare. Astfel, în funcţie de masă autoturismului ridicat, sumele minime pe care le vor plăti cetăţenii vor de fi de 500 de lei, respectiv 620 de lei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.