Primul comandament de iarnă pentru sectorul energetic din iarna 2016-2017 va avea loc mâine

Telex » Știri 15 noiembrie 2016  

Mâine va avea loc primul comandament de iarnă pentru sectorul energetic din iarna 2016-2017, la care vor participa toţi operatorii din sistem, a declarat astăzi secretarul de stat din Ministerul Energiei, Corina Popescu. ”Mâine va avea loc prima şedinţă, el are loc săptămânal. Practic, se face o analiză a săptămânii care a trecut, se analizează prognozele pentru săptămâna următoare. Participă toţii operatorii din sistem, de distribuţie, Transelectrica, producătorii, Romgaz, Transgaz şi din partea altor ministere. Pentru că vorbim şi de energia termică, avem şi reprezentanţi de la Ministerul Mediului şi Ministerul Dezvoltării Regionale”, a spus Corina Popescu, la o conferinţă pe teme de profil.

Obiectivul acestui comandament este asigurarea alimentării cu energie electrică şi termică la nivelul ţării. ”Noi am încercat să luăm toate măsurile necesare să nu se mai întâmple problemele din trecut”, a precizat secretarul de stat. Comandamentul va discuta despre modul în care companiile din sector pot face faţă unor fenomene meteo extreme, care au provocat deja disfuncționalități.

Secretarul de stat a precizat că nu sunt probleme cu stocurile de gaze naturale, iar sursele de producţie acoperă consumul. Furnizorii au încheiat, totodată, şi contracte de import de gaz. Totuşi, oficialul a avertizat că ar putea apărea disfuncţionalităţi în perioadele în care transportatorul Transgaz ar fi suprasolicitat.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.