Primul summit mondial privind acțiunile umanitare
Numărul 10, 31 mai - 6 iunie 2016 » Lumea în care trăim
Peste 50 de lideri mondiali și 5.000 de actori din domeniile umanitar, al dezvoltării și politic s-au reunit la primul summit mondial privind acțiunile umanitare, care a avut loc la Istanbul, în perioada 23-24 mai, pentru a identifica modalități de inversare a tendinței actuale de creștere continuă a nevoilor umanitare și pentru a stabili măsuri prin care sistemul de ajutor internațional să devină mai eficient. Potrivit statisticilor, la nivel mondial, peste 125 de milioane de bărbați, femei și copii au nevoie de asistență umanitară. În pofida unor contribuții care au ajuns la un nivel record în ultimii ani, donatorii nu pot acoperi în întregime nevoile umanitare din ce în ce mai mari generate de actualele situații de urgență.
Cu prilejul reuniunii, UE și-a asumat angajamente individuale cu privire la politicile, programele și fondurile pentru care este responsabilă. Printre prioritățile-cheie prezentate de UE în cadrul summitului se numără: investiții în reziliență, o finanțare eficientă și eficace, respectarea dreptului internațional umanitar, prevenirea și încheierea crizelor și reducerea decalajului dintre activitățile umanitare și cele de dezvoltare.
Pentru a se garanta asigurarea unor fonduri care să acopere deficitul de finanțare de 15 miliarde dolari, la summit a fost lansată propunerea denumită „Marea înțelegere” (Grand Bargain) a Grupului la nivel înalt pentru finanțarea umanitară al Secretariatului General al Organizației Națiunilor Unite, prezentată în raportul intitulat „To Important to Fail: addressing the humanitarian financing gap” („Miza este prea mare pentru a eșua: eliminarea deficitului de finanțare umanitară”). Potrivit reprezentanților Comisiei Europene, prin „Marea înțelegere” se va redirecționa, în următorii cinci ani, cel puțin 1 miliard de dolari acțiunilor umanitare de maximă importanță. Lansarea Marii înțelegeri reprezintă ocazia ca și alți donatori și entități care implementează ajutoarele să participe la acțiunile umanitare și să sprijine peste 50 de angajamente, inclusiv consolidarea programelor de asistență financiară în numerar, creșterea finanțării directe destinate personalului de intervenție de urgență de la nivel național și local, îmbunătățirea evaluărilor comune și imparțiale ale nevoilor și reducerea birocrației prin cerințe de raportare armonizate. (Al.R.)





„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești