Producătorii de energie regenerabilă au primit 8,9 milioane de certificate verzi în prima jumătate a anului

Producătorii de energie regenerabilă au primit 8,9 milioane de certificate verzi în prima jumătate a anului

Telex » Știri 13 august 2018  

P

PUBLICITATE
cătorii de energie electrică din surse regenerabile au primit, în prima jumătate a acestui an, un număr total de 8.901.299 de certificate verzi, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului de transport şi sistem Transelectrica, citate de Agerpres. Totodată, producătorii de energie verde au generat, în total, 4.738.870 milioane MWh, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2018.

Cele mai multe certificate verzi, respectiv 3,9 milioane, au intrat în portofoliul producătorilor de energie din turbine eoliene, care au o capacitate totală de 3.105 MW. Instalaţiile fotovoltaice sunt pe locul al doilea, cu 3,1 milioane de certificate şi 1.361 MW instalaţi. Centralele hidro mai mici de 10 MW au primit 1,3 milioane de certificate şi au, cumulat, o putere de 342 MW. În fine, producătorii pe bază de biomasă, cu o putere de 143 MW, au primit în această perioadă 391.000 de certificate verzi.

Conform legislaţiei care promovează producţia de energie din surse regenerabile, producătorii primesc gratis un număr de certificate verzi, în funcţie de tehnologia utilizată, certificate pe care le vând pe o piaţă specializată, pentru un câştig în plus faţă de preţul propriu-zis al energiei.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.