Producția industrială a crescut anul trecut cu 7,1%

Producția industrială a crescut anul trecut cu 7,1%

Numărul 6, 16-22 feb. 2022  »  Breviar statistic

În 2021, producția industrială (serie brută) a crescut cu 7,1% față de anul anterior, relevă datele publicte de Institutul Național de Statistică (INS). Dinamica menționată a fost efect al sporurilor înregistrate de producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+11,3%) și industria prelucrătoare (+7,0%). Industria extractivă a scăzut cu 2,3%.

Cifra de afaceri din industrie a crescut, pe ansamblu, cu 19,8%, datorită creșterii industriei extractive (+33,9%) și industriei prelucrătoare (+19,4%). Pe marile grupe industriale, majorări ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor intermediare (+29,0%), industria energetică (+23,2%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+22,4%), industria bunurilor de capital (+13,8%) și industria bunurilor de uz curent (+13,2%).

Comenzile noi din industria prelucrătoare s-au majorat anul trecut, pe ansamblu, cu 18,6%, datorită creșterilor înregistrate în industria bunurilor intermediare (+34,9%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+23,2%) și în industria bunurilor de capital (+12,5%). Industria bunurilor de uz curent a scăzut cu 0,4%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.