„Profesia noastră este ca o ființă vie, care evoluează permanent sub impactul schimbărilor tehnologice, al progresului economico-social”

„Profesia noastră este ca o ființă vie, care evoluează permanent sub impactul schimbărilor tehnologice, al progresului economico-social”

Numărul 24-25, 2-15 iulie 2019  »  În pregătirea Examenului de acces

Interviu cu Alina Mocan

Vă propunem să aduceţi propria dvs. contribuţie, pe baza rezultatelor excelente obţinute la examenul de aptitudini – sesiunea noiembrie 2018 –, la întregirea elementelor care marchează un moment foarte important în evoluţia profesioniştilor contabili. Cum se înscrie acest moment în raport cu opţiunea pentru profesia contabilă?

Mulțumesc pentru aprecieri. Într-adevăr, este vorba despre rezultate muncite, iar satisfacția a fost pe măsură. Alegerea profesiei contabile a venit firesc pentru mine având în vedere înclinaţia evidentă încă din timpul liceului pentru partea de real, în special pentru matematică. De asemenea, a contat mult că această profesie era şi este una considerată de viitor. În consecinţă, acum 16 ani am decis să urmez Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune; dobândirea calităţii de membru al CECCAR a venit cât se poate de firesc, în contextul evocat.

Pornind de la aceste evaluări, ce rol şi loc atribuiţi pregătirii pentru examenul de acces, pentru examenul propriu zis, pentru stagiul și examenul de aptitudini?

Pregătirea pentru examenul de acces a reprezentat o provocare, mai ales ca urmare a necesităţii de a studia un material destul de stufos, aşa cum se prezentau lucrurile în urmă cu câţiva ani. Am aflat că, între timp, s-a schimbat programa de admitere şi consider că este foarte bine că s-a procedat astfel. Datorită faptului că am prins o jumătate de stagiu după implementarea modificărilor legate de desfăşurarea cursurilor, de cerințele proiectelor de la fiecare materie şi introducerea examenelor semestriale, pot spune că a crescut mult calitatea stagiului şi, atât noi, dar mai ales generațiile de experți care vor absolvi după noi, vor fi mult mai bine pregătite şi la nivel practic, nu doar teoretic.

În ceea ce priveşte examenul de aptitudini, consider că impune o pregătire deosebită pentru a putea răspunde corespunzător la toate subiectele. Dar, în principiu, dacă te-ai pregătit în timpul stagiului cu consecvență şi seriozitate, poți trece cu succes examenul.

Cât de utile au fost orele de pregătire profesională și ghidurile publicate de CECCAR pentru însușirea și consolidarea cunoștințelor care v-au permis promovarea cu succes a examenului?

Am participat la absolut toate cursurile organizate atât înaintea examenului de acces, cât şi în timpul stagiului şi înaintea examenului de aptitudini. De asemenea, am studiat ghidurile CECCAR. Pentru mine, deoarece nu aveam experiență practică suficientă pentru a cunoaşte o mare parte din spețele prezentate în aceste cărți, a contat mult să văd modalitatea corectă de a le trata din punct de vedere contabil şi fiscal. De altfel, este esenţial pentru a oferi servicii de calitate clienţilor noştri să existe un echilibru între cunoştinţele teoretice şi modalităţile practice de exercitare a profesiei. Tocmai ghidurile şi alte publicaţii ale CECCAR sunt instrumentele prin care asigurăm permanent respectivul echilibru. În acelaşi timp, este de subliniat că aceste publicaţii conţin elemente la zi privind evoluţia legislativă şi instituţională care constituie cadrul în care ne exercităm profesia.

Dacă ar fi să sintetizaţi consideraţiile pe care le-aţi expus până acum, ce sfaturi ați adresa colegilor care urmează să susțină examenul de acces la profesia de expert contabil/contabil autorizat?

Le-aş spune, cu toată sinceritatea şi cu toată căldura: dacă vă doriți să atingeţi acest obiectiv în evoluţia voastră profesională, porniți la drum în mod asumat şi nu vă dați bătuți în faţa niciuneia dintre dificultăţile cu care vă veţi confrunta. Nu va fi uşor, vor fi multe ore pe care nu le veți putea petrece cu famila, veți renunța la weekenduri sau vacanțe, dar satisfacțiile vor compensa din plin efortul depus. Este bine cunoscut că, în prezent, pe piață, sunt căutați din ce în ce mai mult experții contabili, iar calitatea de membru al CECCAR reprezintă garanţia prestării serviciilor de calitate la care m-am referit. De asemenea, cred că trebuie să ne pregătim permanent în aşa fel încât să fim mai mult decât „roboței” care generează doar simple note contabile. Capacitatea de a ne adapta şi a oferi servicii care să aducă plusvaloare, care să stea la baza unor decizii eficiente, este esenţială. Or, atingerea unui asemenea nivel de pregătire este obligatorie pentru existenţa în continuare a profesiei noastre. Profesia noastră e ca o ființă vie care evoluează într-o măsură tot mai mare graţie tehnicilor moderne de calcul şi este, cum mai remarcam, în continuă schimbare. Aşa că trebuie să ne luăm toate măsurile necesare pentru a ține pasul, dacă nu chiar să fim cu unul înainte, pentru a transforma provocările în oportunităţi cât mai mari atât la nivel individual, cât şi pentru comunitatea noastră profesională, în ansamblu. Mult succes tuturor colegilor care se pregătesc pentru urcarea unei noi trepte pe scara evoluţiei profesionale!




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.