Proiect MF privind corelarea recentelor modificări aduse Legii contabilității cu prevederile cuprinse în ordinele ministrului Finanțelor emise în aplicarea acesteia, referitoare la păstrarea documentelor financiar-contabile
Numărul 10, 15-21 mar. 2023 » Curier legislativ
Ministerul Finanțelor (MF) a publicat, în transparență decizională, un proiect de ordin pentru modificarea și completarea unor reglementări privind documentele financiar-contabile, în contextul recentelor modificări aduse prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991. MF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, până la emiterea Legii nr. 195/2022 pentru completarea art. 25 din Legea contabilității nr. 82/1991, atât Legea contabilității, cât și reglementările emise în aplicarea acesteia prevedeau o durată de păstrare a documentelor financiar-contabile între 5 și 50 de ani. Durata de 50 ani se referea la statele de salarii. Prin Legea nr. 195/2022 prevederile referitoare la păstrarea statelor de salarii au fost completate în sensul că „începând cu data de 1 ianuarie 2023, statele de salarii pentru care angajatorul are o declarație informativă privind impozitul reținut la sursă, pe beneficiari de venit, conform prevederilor legale sau pentru care angajatorul are obligația legală de a depune declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, la Agenția Națională de Administrare Fiscală, se păstrează timp de 5 ani”. Ulterior, prin Legea nr. 36/2023 pentru modificarea Legii contabilității nr. 82/1991, precum și a OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal au fost reformulate integral prevederile referitoare la păstrarea tuturor documentelor financiar-contabile, nu doar a statelor de salarii. Astfel, conform actualelor prevederi ale art. 25 din Legea contabilității: „Registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 timp de 5 ani calculați de la data de 1 iulie a anului următor celui încheierii exercițiului financiar în care au fost întocmite, inclusiv pentru statele de salarii.”
Ca o consecință a modificărilor aduse prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, prin noul proiect de Ordin publicat pe site-ul MF se propune corelarea lor cu cele cuprinse în ordinele ministrului Finanțelor emise în aplicarea acesteia, referitoare la păstrarea documentelor financiar-contabile.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice