Proiect: Modificări privind acordarea voucherelor de vacanță

Proiect: Modificări privind acordarea voucherelor de vacanță

Numărul 20-21, 30 mai - 12 iunie 2017  »  Curier legislativ

Ministerul Turismului (MT) a lansat în dezbatere publică un proiect normativ pentru modificarea și completarea OUG nr. 8/2009 privind voucherele de vacanță, ce aduce schimbări importante referitoare la acordarea acestor tichete angajaților din sistemul public. 

Proiectul de ordonanță de urgență are în vedere, potrivit inițiatorilor, stimularea domeniului turismului și creșterea veniturilor la bugetul de stat, în vederea asigurării respectării angajamentelor României în privința încadrării în limitele de deficit asumate. Această precizare vine în contextul în care România a fost atenționată de Comisia Europeană cu privire la faptul că riscă să depășească limita de 3% de deficit asumată. 

Astfel, potrivit notei de fundamentare ce însoțește proiectul, se propun următoarele modificări și completări în ceea ce privește acordarea voucherelor de vacanță:
  • stabilirea, începând cu 1 iulie 2017, a obligației de acordare a voucherelor de vacanță, în cuantum egal cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit în condițiile legii, pentru un salariat, de către instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, precum și operatorii economici, astfel cum sunt definiți de OG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, cu modificările și completările ulterioare;
  • angajatorul stabilește când acordă voucherele de vacanță, de comun acord cu organizațiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanții salariaților, după caz;
  • determinarea nivelului maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță de către alți angajatori decât cei prevăzuți mai sus, respectiv la contravaloarea a maximum șase salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal;
  • obligația operatorilor economici, astfel cum sunt definiți de OG nr. 26/2013, cu modificările și completările ulterioare, de a acorda angajaților proprii prime numai sub forma voucherelor de vacanță;
  • reglementarea unor aspecte tehnice cu privire la funcționarea sistemului de acordare a voucherelor;
  • stabilirea unui plafon maxim cumulat al comisionului perceput de la angajator și unitatea afiliată de către unitățile emitente ale voucherelor la maximum 1% din valoarea voucherului de vacanță, care conține elementele minime obligatorii;
  • actualizarea nivelului aplicabil prin procedură sancționatorie contravențională.

Potrivit documentului citat, impactul anual asupra cheltuielilor bugetare determinat de acordarea de vouchere de vacanță în anul 2017 este estimat la circa 1,73 miliarde de lei, calculat în condițiile unui salariu minim de 1.450 lei. Totodată, măsurile propuse vor avea un impact direct în economie de aproximativ 400 de milioane de euro acordate sub forma unor vouchere celor aproximativ 1,2 milioane de persoane angajate în sistemul bugetar. 

Proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță poate fi consultat pe site-ul MT, secțiunea Consultare publică. Persoanele interesate pot trimite observații și propuneri privind proiectul normativ pe adresa Ministerului Turismului (Bdul Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, București), prin e-mail (la adresa juridic@mturism.ro) sau prin fax (nr. 0372.144.070). Termenul-limită de transmitere a propunerilor este de 15 zile calendaristice de la publicarea anunțului (proiectul a fost publicat la 23 mai a.c.).




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.