Proiect ONPCSB: O serie de entități raportoare vor avea obligația de a notifica Oficiul, exclusiv electronic, cu privire la începerea, desfășurarea și încetarea activității care intră sub incidența Legii nr. 129/2019

Proiect ONPCSB: O serie de entități raportoare vor avea obligația de a notifica Oficiul, exclusiv electronic, cu privire la începerea, desfășurarea și încetarea activității care intră sub incidența Legii nr. 129/2019

Numărul 9, 9-15 mar. 2022  »  Direct de la sursă

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a publicat în transparență decizională un proiect de OUG privind modificarea și completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Inițiatorii au în vedere, în esență, instituirea unui cadru legal care să permită sancționarea de către Oficiu, a încălcărilor dispozițiilor Legii nr. 129/2019, constatate de către organismele de autoreglementare.

Inițiatorii menționează, în Nota de fundamentare a actului normativ, că proiectul a fost elaborat în contextul în care România se află, în prezent, în Runda a V-a de Evaluare Mutuală a Comitetului de experți pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului MONEYVAL din cadrul Consiliului Europei, în cadrul căreia este evaluată atât conformitatea sistemului național de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului cu principalele standarde internaționale în domeniu – Recomandările FATF și dreptul unional, cât și eficacitatea punerii în aplicare a acestor standarde. În conformitate cu Recomandarea nr. 28 FATF, „statele trebuie să se asigure că anumite categorii de afaceri și profesiuni non-financiare desemnate sunt supuse sistemelor eficiente de monitorizare și asigurare a conformității lor cu cerințele de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului”.

„Pentru a asigura o supraveghere și monitorizare eficientă a acestor categorii de entități raportoare, este necesară identificarea celor care desfășoară efectiv activitățile care intră sub incidența Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (…). Totodată, este necesar un cadru legal care să permită sancționarea încălcărilor dispozițiilor Legii nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare, constatate de către organismele de autoreglementare, conform atribuțiilor specifice, în aplicarea art. 26 alin. (2) lit. b) din același act normativ, lipsa unei astfel de reglementări putând afecta negativ evaluarea României”, se subliniază în document.

În acest context, prin proiectul de act normativ se propun următoarele măsuri:

Instituirea competenței ONPCSB de a sancționa încălcările dispozițiilor Legii nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare, constatate de către organismele de autoreglementare;

Stabilirea în sarcina entităților raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. g) - k) din Legea nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare, a obligației de a notifica ONPCSB, exclusiv electronic, cu privire la începerea, desfășurarea și încetarea activității care intră sub incidența acestei legi. Această evidență este necesară pentru ca Oficiul să aibă posibilitatea identificării, monitorizării și supravegherii acestor entități nereglementate specific, care se află în supravegherea directă a Oficiului și care desfășoară efectiv activitățile care intră sub incidența Legii nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste entități sunt: furnizorii de servicii pentru societăți sau fiducii, alții decât cei prevăzuți la lit. e) (respectiv – auditorii, experții contabili și contabilii autorizați, evaluatorii autorizați, consultanții fiscali, persoanele care acordă consultanță financiară, de afaceri sau contabilă, alte persoane care se angajează să furnizeze, direct sau prin intermediul altor persoane cu care persoana respectivă este afiliată, ajutor material, asistență sau consiliere cu privire la aspectele fiscale, financiare, ca activitate economică sau profesională principală) și lit. f) (respectiv – notarii publici, avocații, executorii judecătorești și alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistență pentru întocmirea sau perfectarea de operațiuni pentru clienții lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acțiuni sau părți sociale ori elemente ale fondului de comerț, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri 9 ale clienților, operațiuni sau tranzacții care implică o sumă de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcționării sau administrării unei societăți; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societăți, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum și în cazul în care participă în numele sau pentru clienții lor în orice operațiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile; crearea, funcționarea sau administrarea de fiducii, societăți, fundații sau structuri similare); furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare; furnizorii de portofele digitale; agenții și dezvoltatorii imobiliari, inclusiv atunci când acționează în calitate de intermediari în închirierea de bunuri imobile, dar numai în ceea ce privește tranzacțiile pentru care valoarea chiriei lunare reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult; alte persoane care, în calitate de profesioniști, comercializează bunuri, numai în măsura în care efectuează tranzacții în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele; persoanele care comercializează opere de artă sau care acționează ca intermediari în comerțul de opere de artă, inclusiv atunci când această activitate este desfășurată de galerii de artă și case de licitații, în cazul în care valoarea tranzacției sau a unei serii de tranzacții legate între ele reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult; persoanele care depozitează sau comercializează opere de artă sau care acționează ca intermediari în comerțul cu opere de artă, atunci când această activitate este desfășurată în zone libere, în cazul în care valoarea tranzacției sau a unei serii de tranzacții legate între ele reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult.

Introducerea unei noi contravenții constând în nerespectarea, de către entitățile raportoare menționate anterior, a obligației de a notifica Oficiul, cu privire la începerea, desfășurarea și încetarea activității care intră sub incidența acestei legi și stabilirea sancțiunii pentru săvârșirea acesteia.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.