Proiectul de buget pe 2017, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice

Telex » Știri 23 ianuarie 2017  

În legătură cu preconizata dezbatere şi adoptare în şedinţa de Guvern a proiectului de buget pentru anul în curs, prezintă un interes deosebit textul postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Evident, acest proiect poate fi modificat în cursul dezbaterilor din şedinţa Executivului. Deocamdată, cifrele prezentate arată câteva dintre orientările esenţiale ale Guvernului în materie de politici fiscal-bugetare. Reţinem, în acest sens, câteva prevederi.

Elementul principal constă în stabilirea unui deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut, în condiţiile în care acest indicator ar urma să crească cu 5,2% faţă de 2016. Potrivit News.ro,  urmează să se aloce pentru Administraţia Prezidenţială 46,3 milioane lei, cu 4% mai puţin faţă de 2016. Principalele scăderi sunt la cheltuielile de capital (investiţii), unde fondurile se reduc cu 40%. Bugetul Senatului se diminuează cu 16,8%, la 122,2 milioane lei, iar al Camerei Deputaţilor cu 13%, până la 266,5 milioane lei.

Dintre ministere, cea mai mare reducere este înregistrată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, cu un buget total de 7,1 miliarde lei, în scădere cu 14,5% faţă de nivelul din 2016.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe are un buget de 763,7 milioane lei, mai mic cu 2,3%. 

La Ministerul Afacerilor Interne, bugetul pentru 2017 este de 11,18 miliarde lei, în scădere cu 4,3% faţă de nivelul estimat pentru 2016.

Alte instituţii centrale care primesc fonduri mai mici în 2017 sunt  Ministerul Educaţiei Naţionale (8,24 miliarde lei, -7,9%), Ministerul Tineretului şi Sportului, (410,9 milioane lei, -9,2%), Ministerul Energiei (466,9 milioane lei, -31,1%, ca urmare a reducerii subvenţiilor cu 72%).

Ministerul Apărării Naţionale va avea un buget de 11,02 miliarde lei, în scădere cu 2,2% faţă de nivelul din 2016 şi care reprezintă 1,35% din PIB, se arată în anexele bugetare. 

În acelaşi timp, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are cea mai mare creştere, la 17,3 miliarde lei, nivel cu 83,4% mai mare faţă de 2016, în principal ca urmare a efectuării în 2017 a unor plăţi din anii precedenţi şi recuperate în anul curent la buget.

De asemenea, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale are cel mai mare buget, de 36,7 miliarde lei, în creştere cu 2,5% faţă de nivelul din 2016, în special ca urmare a majorării pensiilor şi a unor alocaţii sociale. 

Ministerul Transporturilor are unul dintre cele mai mari bugete, de 13,76 miliarde lei, în creştere cu 60,3% faţă de nivelul preliminat pentru 2016, însă nivelul fondurilor depinde de absorţia de bani europeni, în condiţiile în care pentru proiecte cu finanţare din fonduri UE sunt alocate 8,3 miliarde lei, cu 177% mai mult faţă de anul trecut. 



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.