Proiectul de lege privind Strategia de dezvoltare teritorială a României pentru următoarele două decenii, adoptat de Executiv

Proiectul de lege privind Strategia de dezvoltare teritorială a României pentru următoarele două decenii, adoptat de Executiv

Numărul 28, 11-17 octombrie 2016  »  Direct de la sursă

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind aprobarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României (SDTR), strategie intitulată România policentrică 2035. Coeziune și competitivitate teritorială, dezvoltare și șanse egale pentru oameni. Prin acest document, Executivul propune ca dezvoltarea teritoriului României în perspectiva anului 2035 să fie concentrată pe asigurarea unui teritoriu funcțional, administrat eficient, astfel încât să fie oferite condiții atractive de viață și locuire pentru cetățenii săi și să aibă un rol important în dezvoltarea zonei de sud-est a Europei. SDTR stabilește o viziune integratoare a acțiunilor de dezvoltare la nivelul teritoriului național, în conexiune cu evoluțiile din spațiul european și internațional. În acest sens, SDTR vizează creșterea accesibilității către zonele dezvoltate din centrul Europei și valorificarea poziției geografice a teritoriului național și deschiderea la Marea Neagră, pentru o repoziționare a țării noastre ca actor-cheie în circuitele economice între spațiul european vestic și spațiul estic.

„Potrivit documentului elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), sub coordonarea prim-ministrului, scenariul România policentrică urmărește, în perspectiva anului 2035, dezvoltarea teritoriului național la nivelul unor nuclee de concentrare a resurselor umane, materiale, tehnologice și de capitaluri (orașe mari/medii) și conectarea eficientă a acestor zone de dezvoltare cu teritoriile europene”, se precizează într-un comunicat al Executivului.

Strategia cuprinde cinci obiective generale, 18 obiective specifice și zece linii directoare de planificare și stabilește o serie de acțiuni concrete, măsuri teritoriale la nivel național, măsuri teritoriale integrate la nivel zonal și un plan de acțiuni prioritare pe termen scurt (trei ani), mediu (șapte ani) și lung (peste zece ani).

Pe termen scurt, strategia a identificat, ca acțiuni prioritare, printre altele, negocierea și semnarea documentelor tehnice și politice necesare racordării României la rețelele paneuropene de transport de energie, revizuirea Planului de Amenajare a Teritoriului Național (PATN) – secțiunea Rețeaua de localități, dezvoltarea a minimum 100 de comune poli rurali în afara ariilor de polarizare a centrelor urbane, adoptarea Strategiei locuirii, aprobarea metodologiei de regenerare urbană, realizarea de hărți de risc pentru toate tipurile de risc, pe întregul teritoriu al României, și elaborarea de planuri de prevenire, pregătire și intervenție, stabilirea mecanismului instituțional de cooperare pentru implementarea Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) etc.

Pe termen mediu, ca acțiuni prioritare, sunt prevăzute elaborarea de strategii instituționale pentru toate zonele transfrontaliere, realizarea a cel puțin zece proiecte investiționale cu relevanță SUERD finanțate prin programele operaționale, realizarea a cel puțin două noi sisteme de traversare peste Dunăre și a altor două peste Prut, realizarea a minimum patru trasee de variante de ocolire, creșterea lungimii digurilor construite (inclusiv pe Dunăre) și asigurarea captării apei în bazine de refugiu, realizarea în cel puțin zece orașe reședință de județ a infrastructurii destinate folosirii bicicletelor, dar și a unei magistrale de biciclete pe cursul Dunării până la Marea Neagră, piste de bicicletă în zonele naturale și legături cu zonele de patrimoniu cultural și centrele urbane și rurale, realizarea de strategii pentru zonele urbane funcționale, creșterea ponderii locuințelor din mediul urban și din mediul rural racordate la rețele edilitare de apă/canal și la stații de epurare a apelor uzate, realizarea a cel puțin cinci sisteme de servicii publice integrate transfrontalier, dintre care minimum două servicii medicale, constituirea a cel puțin patru zone metropolitane competitive la nivel european, rețea metropolitană de transport public pentru principalele zone metropolitane, asigurarea accesului echitabil al locuitorilor la servicii de interes general și realizarea sistemului cadastral românesc.

Pe termen lung, Guvernul își propune să realizeze două autostrăzi complete, care să traverseze țara nord-sud și est-vest, două autostrăzi la exteriorul Carpaților, un pod nou peste Tisa (la Sighetu Marmației), cel puțin o autostradă de legătură între Moldova și Transilvania, minimum o trecere de cale ferată de viteză sporită peste Carpații Orientali, minimum cinci platforme intermodale de transport, asigurarea navigabilității pe Dunăre pe tot parcursul anului, minimum cinci sisteme de infrastructură de transport între orașele cu potențial de pol transfrontalier, modernizarea rețelei de transport feroviar și a celei de transport rutier, transformarea Bucureștiului într-un pol competitiv la nivel european, proiecte de investiții pentru creșterea stocului de locuințe sociale la nivel de unitate administrativă, reabilitarea a zece centre istorice, lucrări de împădurire.

În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a Strategiei, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va elabora și va supune spre adoptare Guvernului proiectul de hotărâre privind Planul de implementare a Strategiei de dezvoltare teritorială a României. Acesta se actualizează la intervale de trei ani, pe baza concluziilor raportului periodic privind implementarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României.

În cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice se va constitui o unitate de monitorizare și evaluare a implementării Strategiei, iar sistemul de monitorizare va fi verificat și reactualizat anual, pentru a include noile orientări strategice ori de politici.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.