Protocol de colaborare între BNR și ASE în vederea impulsionării cercetării și performanței academice în domeniul monetar-bancar

Protocol de colaborare între BNR și ASE în vederea impulsionării cercetării și performanței academice în domeniul monetar-bancar

Telex » Știri 2 decembrie 2021  

Banca Națională a României (BNR) și Academia de Studii Economice din București (ASE) au încheiat un Protocol de colaborare în vederea impulsionării cercetării și performanței academice în domeniul monetar-bancar, documentul intrând în vigoare la data de 1 decembrie 2021. Potrivit unui comunicat al băncii centrale, Protocolul are următoarele obiective: elaborarea, în colaborare, de studii de cercetare pe teme comune de interes, în baza unui plan anual de cercetare agreat; elaborarea de către Academia de Studii Economice din București, prin Departamentul Monedă și Bănci din cadrul Facultății Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori (FABBV), de analize privind consecințele unor inițiative legislative la nivel național sau european asupra stabilității monetare sau financiare din România, analize care să fie diseminate publicului larg; organizarea anuală a unei conferințe BNR - ASE, prin FABBV, în luna aprilie, în care să fie prezentate lucrări relevante pentru contextul economic și financiar național și european. La conferință pot fi invitate, pentru a susține prezentări, sprecialiști din bănci centrale, alte facultăți ale ASE, sau universități din România și străinătate, instituții de credit și instituții financiare internaționale prezente în sectorul bancar românesc etc.; inițierea demersurilor pentru organizarea în parteneriat BNR-ASE, începând cu anul universitar 2022/2023, a unui program de masterat cu specializare în activitatea băncilor centrale, în cadrul FABBV, similar programelor implementate la nivel european de alte bănci centrale.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.