Atât în scris, cât și în exprimarea verbală ne este dat să întâlnim deseori formule de genul celei din titlul însemnărilor de față, dar și altele foarte apropiate, precum „în cea mai pură manieră”, „în cel mai pur stil”, „într-o viziune de cea mai pură extracție ideatică”. Astfel, în centrul formulărilor evocate se află adjectivul „pur”, iar principala eroare vizează utilizarea superlativului.

Să vedem, înainte de toate, ceea ce este definitoriu pentru „pur” în toate cele nouă ipostaze inventariate în dicționare. Este vorba, în toate definițiile, despre ființe, situații, procese, fenomene etc. în care noțiunile de curat, nealterat, neviciat, exact, propriu și altele asemenea sunt nelipsite. În consecință, adjectivul „pur” nu suportă grade de comparație, așa cum se petrec lucrurile, bunăoară, și cu „exact”, „precis”, „imaculat” ș.a.m.d. Când spunem, de exemplu, „aer pur”, ne dăm seama că oricare altă variantă, cum ar fi „aerul mai puțin pur”, exclude categoric prima afirmație („aer pur”).

Derivatele lui „pur”, printre care „puritate”, au diverse conotații, inclusiv de ordin etic. Astfel, „puritatea morală” și/sau „puritatea lingvistică” indică stări de fapt și de spirit care sunt echivalente cu exigențele cele mai înalte ale comportamentului nostru în profesie, în viața privată, în raporturile cu spiritualitatea. Dincolo de toate acestea, nu mai poate fi evocată decât divinitatea.

Să ne referim, în sensul menționat, la sintagma „pur și simplu”. Ea poate fi „tradusă” în formule de genul „nimic altceva decât…”, „nici mai mult, nici mai puțin decât…”. Așadar, încă un argument în sprijinul ideii potrivit căreia ori de câte ori recurgem la tot felul de formule care îl includ pe „pur” nu-și au rostul termenii de comparație. Asocierea lui „pur” noțiunii de „simplu” este cât se poate de nimerită, astfel încât ceea ce apare la prima vedere complicat se dovedește, până la urmă, „simplu”. Cu o condiție: să știm despre ce vorbim! (T.B.)