Raluca Turcan: Sunt 9.500 de beneficiari de pensii speciale, iar pensia medie pentru ei este de 9.600 lei

Raluca Turcan: Sunt 9.500 de beneficiari de pensii speciale, iar pensia medie pentru ei este de 9.600 lei

Telex » Știri 17 februarie 2021  

R

PUBLICITATE
nia are, în prezent, 9.500 de beneficiari de pensii speciale, iar pensia medie pentru aceştia este de aproximativ 9.600 de lei în timp ce pentru cei aproximativ 4,9 milioane de pensionari din sistemul public pensia medie este de 1.500 de lei, a declarat, la un post de televiziune, ministrul Muncii, Raluca Turcan, citată de Agerpres. „În momentul de faţă, avem 9.500 de beneficiari de pensii speciale şi pensia medie pentru aceştia este undeva la 9.600 de lei, în timp ce în sistemul de pensii publice avem aproximativ 4,9 milioane de pensionari cu o pensie medie de 1.500 de lei şi în total în România există aproximativ 2,7 milioane de pensionari care sunt sub nivelul pensiei medii. Normal că toată lumea resimte ca o inechitate ceea ce s-a întâmplat în timp prin vot în Parlament pe sistemul de legi speciale”, a subliniat ministrul.

Raluca Turcan a precizat, în context, că pensiile şi veniturile trebuie să crească echitabil, iar în materie de pensii trebuie urmărit principiul contributivităţii. Potrivit ministrului de resort, corect este să ai contributivitate şi stagiu de cotizare astfel încât la muncă egală, pregătire egală, condiţii şi perioadă de cotizare egale să ai şi o pensie echitabilă.

Raluca Turcan a catalogat drept profund inechitabilă actuala Lege a pensiilor subliniind, totodată, faptul că majorarea „din pix” a pensiilor cu 40% a creat un orizont de aşteptare care nu poate fi susţinut în actualele condiţii bugetare.

Pe de altă parte, Raluca Turcan a anunţat că, într-un an şi jumătate aproximativ 5 milioane de dosare de pensii ar putea fi puse în format electronic, iar ulterior vor intra la recalculare.

În prezent, sunt aproximativ 250.000 de pensii de agricultori în format letric, dosare care vor fi luate pe rând pentru a introduce datele în format electronic. Alte 3,6 milioane de dosare sunt într-un format „semi-învechit”, iar 1,3 milioane într-un format care poate fi preluat mai repede. „Avem aproximativ 250.000 de pensii de agricultori în format letric. Dacă cineva şi-ar fi dorit să le recalculeze ar fi trebuit să se gândească să le pună în format electronic astfel încât toate datele să fie introduse. 250.000 de dosare vor fi luate unul câte unul. Mi-am propus în fiecare săptămână să fiu la casele de pensii în teritoriu să văd cum decurge acest proces. Mai avem 3,6 milioane de dosare într-un format semi-învechit şi 1,3 milioane de dosare într-un format care ar putea fi preluat mai repede. Acest efort am vrea să îl facem într-un an şi jumătate, încercând ca pe fonduri europene să suplimentăm capacitatea caselor judeţele de pensii. Într-un an şi jumătate aceste aproximativ 5 milioane de dosare să fie puse în format electronic şi ulterior să intre la recalculare, procedură care durează foarte puţin. S-a mai făcut un asemenea efort între 2005 şi 2008, în trei ani de zile s-au recalculat un milion de pensii, atât”, a mai spus ministrul Muncii.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.