Raport BVB: Volatilitatea din piețele de capital internaționale s-a manifestat și în România
Numărul 24, 22-28 iun. 2022 » Piața de capital
Volatilitatea din piețele de capital internaționale s-a manifestat și în România, pe măsură ce investitorii au reanalizat riscurile generate de actualul context, astfel că la Bursa de Valori București (BVB) au fost realizate luna trecută mai multe tranzacții ca număr față de mai 2021, însă pe fondul unor volume mai mici, arată un raport al Bursei de Valori București (BVB), citat de Agerpres. Astfel, aproape 118.000 de tranzacții au fost realizate luna trecută la BVB, cu 44,6% mai mult față de aceeași lună a anului trecut, în timp ce valoarea lunară de tranzacționare pe segmentul de acțiuni a fost în mai 2022 cu 2,5% sub nivelul din mai 2021 și a ajuns la 685 milioane lei.
De asemenea, valoarea medie zilnică a tranzacțiilor pe segmentul de acțiuni a suferit un declin mai accentuat, de 11,3%, și a ajuns la un nivel de 31,2 milioane lei, se menționează în raport.
„Pe ansamblul primelor cinci luni, activitatea investițională s-a intensificat la BVB, ceea ce a făcut ca valoarea de tranzacționare pentru toate tipurile de instrumente financiare să crească cu 35,7% și să depășească 10 miliarde lei, echivalentul a 2 miliarde euro. Lichiditatea medie zilnică pentru toate tipurile de instrumente financiare a ajuns la 96 milioane lei, aproximativ 19,5 milioane euro, ceea ce a corespuns unei rate de creștere de 36% față de aceeași perioadă a anului trecut. Investitorii prezenți la BVB au devenit mult mai activi în perioada ianuarie-mai din acest an și au introdus cu 57,8% mai multe ordine de vânzare-cumpărare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, la nivelul primelor cinci luni ale anului au fost realizate 697.000 de tranzacții”, se menționează în raport.
Potrivit sursei citate, intensificarea actitivății investiționale a fost posibilă și datorită interesului crescut manifestat de tot mai mulți români, care au ales să devină investitori și să tranzacționeze instrumentele financiare listate la BVB. Potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI), la finalul primului trimestru numărul investitorilor ajunsese la 88.000. Comparativ cu finalul lunii martie din 2021, numărul investitorilor direcți la BVB a crescut cu 24%.
„Vizibilitatea și notorietatea Bursei de Valori București rămân pe un trend ascendent. Anul trecut a fost un an record pentru BVB, am avut 23 de companii care au venit la cota bursei, iar în acest an avem deja 9 companii nou listate. Observăm și o mai mare reprezentare a bursei în viața de zi cu zi a românilor: aproape 90.000 de persoane realizează deja tranzacții la bursă prin intermediul unui broker autorizat. Bursa românească demonstrează că are capacitatea și anvergura de a contribui la dezvoltarea economică a României, își consolidează statutul de platformă solidă și eficientă de finanțare pentru stat și pentru companiile private și reprezintă o alternativă de economisere inteligentă prin gradul de diversificare pe care îl oferă investitorilor”, a declarat Radu Hanga, președintele Consiliului de Administrație al BVB.
La rândul său, directorul general al BVB, Adrian Tănase, susține că investitorii prezenți pe Bursă au adoptat o atitudine de așteptare într-un context regional și global destul de complicat. „Au avut loc mai multe tranzacții, însă pe volume mai mici, ceea ce indică o anumită expectativă de a vedea o serie de semnale mult mai clare care să le valideze sau nu strategia de investiție. Cei care au un orizont lung de investiție sunt avantajați de actualul context. Bursa a devenit o platformă mult mai ofertantă pentru economiile românilor pentru că oferta de companii prezente la BVB a devenit din ce în ce mai diversificată. Pe lângă companiile din domeniul financiar și energetic, observăm o reprezentare foarte bună a companiilor listate în domeniul tehnologiei, dar și al materialelor de construcții sau agricultură”, a afirmat Adrian Tănase.
Valoarea de piață a companiilor românești listate la BVB a ajuns, la finalul lunii aprilie, la 141 miliarde lei, echivalentul a 28,5 miliarde euro.
România a devenit tot mai vizibilă pe plan internațional și este prezentă, începând cu data de 21 martie, cu 11 companii în indicii FTSE Russell dedicați piețelor emergente.
Raportul mai arată că majoritatea indicilor BVB au încheiat primele cinci luni în teritoriu negativ, în ton cu mișcările din piețele internaționale.
În ultima ședință de tranzacționare din mai, indicele BET - care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate la BVB - a afișat o valoare de 12.509 puncte, cu 4,2% sub nivelul de la finalul anului trecut. Indicele BET-TR, care include și dividendele acordate de companiile din BET, a încheiat luna mai la un nivel de 23.072 puncte, cu 0,2% sub cel de la finalul anului 2021.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice