Raport EUIPO: 60 de miliarde euro se pierd în fiecare an în UE din cauza contrafacerilor din 13 sectoare economice majore

Raport EUIPO: 60 de miliarde euro se pierd în fiecare an în UE din cauza contrafacerilor din 13 sectoare economice majore

Numărul 22, 12-18 iunie 2018  »  Analize și sinteze

PUBLICITATE
s="titlu-negru">În România, sectoarele respective pierd anual 22,5% din vânzările directe, respectiv 1,64 miliarde euro

Noile cercetări efectuate de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) relevă că, în fiecare an, în 13 sectoare economice se pierd 60 de miliarde euro din cauza contrafacerilor, se precizează într-un comunicat al instituției.

În ultimii cinci ani, EUIPO a monitorizat costul economic al contrafacerii în sectoare cunoscute ca fiind vulnerabile la încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală (DPI). La ora actuală, cifrele indică faptul că pierderile anuale directe din aceste sectoare se ridică la 60 miliarde euro, ceea ce reprezintă 7,5 % din vânzările realizate în sectoarele respective, ca rezultat al prezenței produselor falsificate pe piață. Pierderile acumulate sunt echivalente cu 116 euro anual pe cetățean al UE. De asemenea – menționează reprezentanții Oficiului – , în aceste sectoare se pierd în mod direct 434.000 locuri de muncă, deoarece producătorii legitimi fabrică mai puține produse decât ar realiza în absența contrafacerii și, în consecință, angajează mai puțini lucrători.

Raportul estimează că, din cauza prezenței contrafacerii, în România cele 13 sectoare pierd anual 22,5% din vânzările directe – echivalent cu aproximativ 1,64 miliarde euro (7,3 miliarde lei) sau cu 83 euro (367 lei) anual pe locuitor.

Cele 13 sectoare studiate sunt: produse cosmetice și de îngrijire personală; îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii; articole sportive; jucării și jocuri; bijuterii și ceasuri; genți de mână și de voiaj; muzică înregistrată; băuturi alcoolice și vin; produse farmaceutice; pesticide; telefoane inteligente; anvelope și baterii.

Aceste cifre reprezintă o parte a unui ciclu de cercetări efectuate de EUIPO în ultimii cinci ani și publicate pentru prima dată într-un singur raport. Raportul de sinteză dat publicității zilele trecute reunește și cercetările privind contribuția proprietății intelectuale la economia UE și costul contrafacerii și al pirateriei pentru comerțul internațional. De asemenea, raportul sintetizează acțiunile întreprinse de organismele naționale, regionale și internaționale pentru combaterea încălcării drepturilor de proprietate intelectuală.

„În ultimii cinci ani, rapoartele și cercetările noastre au oferit, pentru prima dată, o imagine cuprinzătoare a impactului economic pe care îl au contrafacerea și pirateria asupra economiei UE și asupra creării de locuri de muncă, precum și informații cu privire la modurile în care sunt încălcate drepturile de proprietate intelectuală. Pe parcursul cercetărilor noastre am prezentat și contribuția pozitivă pe care o are proprietatea intelectuală în domeniul ocupării forței de muncă și al creșterii economice. Am desfășurat aceste activități pentru ca factorii de decizie și cetățenii să nu aibă nicio îndoială cu privire la valoarea proprietății intelectuale și la efectele negative pe care le are nerespectarea acesteia”, a subliniat directorul executiv al EUIPO, António Campinos.

EUIPO este o agenție descentralizată a Uniunii Europene cu sediul la Alicante (Spania). Agenția gestionează înregistrarea mărcilor Uniunii Europene (mărcile UE) și a desenelor și modelelor industriale comunitare (DMIC), care garantează protecție pentru drepturile de proprietate intelectuală în toate statele membre ale UE. EUIPO desfășoară și activități de cooperare cu oficiile naționale și regionale pentru proprietate intelectuală din UE.

Observatorul European al Încălcărilor Drepturilor de Proprietate Intelectuală a fost înființat în 2009 pentru a sprijini protejarea și asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală și pentru a contribui la combaterea amenințării crescânde pe care o reprezintă încălcările proprietății intelectuale în Europa. Observatorul a fost transferat la EUIPO la 5 iunie 2012 prin Regulamentul (UE) nr. 386/2012 al Parlamentului European și al Consiliului.

(Copyright foto: siegfriedkopp / 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.