„Război și pace” – expoziție la Muzeul Național de Istorie a României
Numărul 1, 29 martie - 4 aprilie 2016 » Roza vânturilor
Muzeul Național de Istorie organizează, în colaborare cu Institutul Polonez din București, până la 22 mai 2016, expoziția „Războiul în afișul polonez. Colecția Krzysztof Dydo”.
Sunt expuse 52 de afișe selectate din colecția lui Krzysztof Dydo. Renumitul expert în arta afișului, autor a nenumărate publicații dedicate acestei teme și cofondator al Galeriei Afișului din Cracovia, deține cea mai mare colecție privată de profil din Polonia, care numără peste 20.000 de „piese”.
Expoziția are un caracter de retrospectivă, pentru perioada 1939-2014, fiind compusă din două părți distincte. Prima cuprinde afișe referitoare la anii 1939-1945, izbucnirea războiului, masacrul de la Katyń, lagărele de concentrare, revolta din Ghetoul din Varșovia și Insurecția varșoviană, iar cea de-a doua reunește afișe din perioada 1955-2014, dedicate apărării păcii și condamnării conflictelor internaționale și a diferitelor forme de terorism contemporan. Exponatele sunt lucrări ale unei întregi pleiade de artiști polonezi, din diferite generații, care formează așa-numita „Școală de Afiș Polonez”, printre ei regăsindu-se Henryk Tomaszewski, Tadeusz Trepkowski, Andrzej Pawłowski, Maciej Urbaniec, Marian Nowiński, Jan Sawka, Rafał Olbiński, Janusz Stanny, Tomasz Bogusławski, Franciszek Starowieyski, Sebastian Kubica.
Expoziția poate fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00-18.00.
BookFest: un milion de cărți și tot atâtea oferte de lectură captivantă
Mărturii de neuitat despre Tudor Arghezi, marele autor al „Cuvintelor potrivite”
București, gazdă a unui spectacol internațional al „sportului minții”
LYNX Festival – imagini ale minunilor naturii, pledoarie în susținerea protecției mediului
20 de săptămâni de regal teatral: Caravana Shakespeare
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile
Ziua Mondială a Teatrului, marcată de producții dramaturgice diverse și atractive