Retailer: Redeschiderea şcolilor creşte vânzările de laptopuri, tablete şi camere web cu 50%

Retailer: Redeschiderea școlilor crește vânzările de laptopuri, tablete și camere web cu 50%

Telex » Știri 22 septembrie 2020  

Debutul noului an şcolar a generat o creştere a vânzărilor de laptopuri, tablete şi camere web cu aproximativ 50%, pe fondul incertitudinii privind modul de desfăşurare a cursurilor şi al necesităţii pregătirii pentru diferite scenarii, în contextul crizei sanitare generate de pandemia de COVID-19, potrivit unui retailer online, citat de Agerpres. Investiţii mai mari s-au făcut şi în zona de confort, românii petrecând tot mai mult timp acasă. Au cumpărat, astfel, televizoare mai mari şi mai performante, echipamente pentru întreţinerea curăţeniei, pentru gătit şi pentru desfăşurarea de activităţi fizice acasă.

„Familiile cu copii şi cei care lucrează de acasă au fost în situaţia de a investi preponderent în echipamente hardware în această perioadă. Bugetul mediu per familie a crescut şi cu 50%, ajungând la aproximativ 1.500 de lei. Iar particularităţile, atunci când vine vorba despre comportamentul de consum în aceasta perioadă, ţin de necesitate şi de rapiditate. Nu mai este nevoie de multe interacţiuni cu un produs până la achiziţia acestuia”, a declarat Mihai Pătraşcu, reprezentantul retailerului.

Şi segmentul corporate, reprezentat atât de domeniul public, cât şi de cel privat, a majorat achiziţiile de hardware din aceasta perioadă. „Spre exemplu, ca reacţie la contextul actual, am primit foarte multe cereri de la instituţii publice pentru cantităţi mai mari de echipamente în zona de primării şi consilii judeţene”, a mai precizat Mihai Pătraşcu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.