Reuniune la sediul ANAF pentru analiza măsurilor de creștere a colectării

Telex » Știri 10 aprilie 2017  

Președintele ANAF, Bogdan-Nicolae Stan, a analizat astăzi, împreună cu directorii executivi ai Direcțiilor regionale ale finanțelor publice, stadiul implementării măsurilor de creștere a colectării și conformării voluntare. „La sfârșitul acestei săptămâni, președintele ANAF urmează să-i prezinte prim-ministrului României, Sorin Grindeanu, demersurile întreprinse până la data de 15 aprilie, conform planului de acțiune aprobat la începutul acestui an”, precizează ANAF, într-un comunicat. Printre măsurile cuprinse în plan se regăsesc: îmbunătățirea dialogului cu contribuabilii și îndrumarea acestora în vederea accesării unei eșalonări la plată, identificarea contribuabililor care înregistrează în evidențele contabile facturi aferente unor operațiuni fictive, intensificarea controalelor operative în acele zone și domenii de activitate care prezintă risc fiscal, urgentarea implementării Serviciului Spațiul Privat Virtual și pentru persoanele juridice.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.