Reuniunea regională privind achizițiile publice și PPP, la București
Telex » Știri
astăzi, 15:55
Ministerul Finanțelor (MF) anunță organizarea la București a celei de-a cincea reuniuni a Grupului Regional European de Lucru privind Achizițiile Publice și Parteneriatele Public-Private (PPP), în cadrul Programului pentru Dezvoltare în Domeniul Dreptului Comercial (CLDP) coordonat de Departamentul pentru Comerț al Statelor Unite ale Americii (SUA). Potrivit unui comunicat al MF, sesiunea de lucru în România este organizatǎ cu finanțarea Departamentului de Stat SUA, cu sprijinul Ministerului Finanțelor și în parteneriat cu Parlamentul României.
Evenimentul debuteazǎ azi la București și se încheie pe 5 decembrie. Acesta va reuni 42 de reprezentanți din 26 de agenții și instituții din SUA, Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Muntenegru, Polonia, România și Slovacia. Obiectivul principal este schimbul de bune practici și cunoștințe, pentru consolidarea capacităților instituționale în domeniul achizițiilor publice și al parteneriatelor public-private, cu accent pe crearea unui pipeline de proiecte public-private viabile cu parteneri privați de încredere, în special în sectorul infrastructurii. Pe 5 decembrie este organizată o reuniune dedicată României, cu participarea experților CLDP și reprezentanților din administrația publică centrală (Ministerul Transporturilor și companii din subordine, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Sănătății, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) și locală (ADI Transport Public București-Ilfov).
„Această colaborare reprezintă un sprijin major pentru România și regiune, într-un context marcat de identificarea modalităților de mobilizare a capitalului privat, de nevoia de modernizare accelerată a infrastructurii și de profesionalizare în domeniul PPP”, se menționează în comunicat.
„Mă bucur să continuăm într-un mod aplicat parteneriatul solid cu Departamentul pentru Comerț al Statelor Unite. Am inaugurat acest format regional de lucru la București alǎturi de partenerii americani de la CLDP anul trecut, înainte de preluarea actualului mandat și am continuat discuțiile cu Departamentul de Comerț SUA despre atragerea PPP în România inclusiv în cadrul vizitelor din acest an la Washington. Expertiza americanǎ în PPP și infuzia de know-how oferitǎ de specialiștii CLDP vor accelera dezvoltarea capacitǎților locale și sunt convins că, prin consecvență și prin reluarea constantă a acestor formate practice de lucru, vom putea valorifica semnificativ potențialul României în atragerea de investiții prin PPP”, a declarat ministrul Alexandru Nazare, citat în comunicat.
Ziua de 5 decembrie 2025 este rezervată discuțiilor aplicate și proiectelor potențiale de PPP în România.
În deschiderea grupului de lucru dar și a sesiunii dedicate României participǎ ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, coordonatorul Programului pentru Dezvoltare în Domeniul Dreptului Comercial (CLDP) din cadrul Departamentului pentru Comerț SUA, Zmarak Khan, și Eli Corso-Phinney, de la Ambasada SUA în România.
Sesiunea de lucru este organizatǎ la Palatul Parlamentului și include un exercițiu aplicat de pre-analizǎ (pre-screening) al proiectelor propuse de participanți, analiza tehnică în subgrupuri a acestor proiecte – evaluări juridice, comerciale, tehnice, financiare, instituționale, sesiuni aplicate de discuții, precum și o prezentare finalǎ, urmatǎ de concluzii și întrebǎri și rǎspunsuri aplicate. Abordarea este una practicǎ, de lucru direct pe proiecte cu potențial real.
Acest format permite transferul direct de know-how și îmbunătățirea capacitǎților specialiștilor români în domeniul PPP și achiziții.
Participanții români sunt reprezentanți ai instituțiilor publice naționale și locale (MF, MT, CNIR, ADI Tansport Public București Ilfov, Consiliul Concurenței, ANAP)
CLDP, creat în 1992 în cadrul Departamentul pentru Comerț SUA, sprijină economiile emergente în reforme legislative și dezvoltarea instituțională necesară comerțului și investițiilor. Printre experții americani care coordoneazǎ sesiunile de lucru la București se numără Zmarak Khan – Coordonatorul CLDP din cadrul Departamentul pentru Comerț SUA, Sydney Dinenberg și Conor Cunningham – Specialiști Programe Internaționale în cadrul CLDP, Sam Beydoun – Consilier Senior CLDP, Brandon Davis – Avocat în cadrul Nossaman LLP, o casǎ de avocaturǎ implicatǎ în proiecte majore de infrastructurǎ în SUA și Michael Kerrigan – Președinte, Delgany Advisory, o companie de consultanțǎ cu peste 25 de ani de experiență și un portofoliu de peste 50 de tranzacții PPP, totalizând peste 150 miliarde USD.
Prin găzduirea acestei sesiuni de lucru, România își reafirmă angajamentul de a moderniza cadrul pentru investiții prin PPP și de a valorifica expertiza oferită de partenerii americani pentru accelerarea dezvoltării infrastructurii naționale.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești