România a atras un miliard de euro de pe piețele externe printr-o emisiune de obligațiuni pe 12 ani

Telex » Știri 20 mai 2016  

România a atras un miliard de euro de pe pieţele externe printr-o emisiune de obligaţiuni pe 12 ani, la un randament de 2,992%, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice. "România a emis obligaţiuni pe pieţele externe de capital în valoare de un miliard de euro, consolidându-şi astfel curba randamentelor titlurilor de stat cu o nouă maturitate de 12 ani, cupon 2,875%. Emisiunea a fost lansată la un randament competitiv de 2,992% şi suprasubscrisă de aproape două ori, printr-un număr de 200 de ordine. Baza investiţională a tranzacţiei a fost diversificată, atât din punct de vedere geografic, cât şi al tipurilor de investitori, cu o granularitate mai mare şi prezenţa unor investitori noi raportat la emisiunile precedente", se menţionează în document.

Potrivit comunicatului, distribuţia geografică a investitorilor a fost următoarea: Germania şi Austria (20%), România (19%), Marea Britanie (13%), Centrul şi Estul Europei (11%), Scandinavia (9%), SUA (7%), Franţa şi Benelux (7%), Italia şi alte ţări din sudul Europei (7%), Elveţia (6%), alte ţări (1%). În privinţa tipurilor de investitori, au predominat managerii de fonduri (52%), fiind urmaţi de bănci şi bănci private (26%), fonduri de pensii şi societăţi de asigurare (21%) şi alţii (1%).

"Tranzacţia aceasta confirmă percepţia foarte bună şi încrederea mediilor investiţionale în fundamentele economiei româneşti într-un context volatil de piaţă. Faptul că a fost suprasubscrisă arată că România este pe o traiectorie economică ascendentă, cu o creştere economică în topul Uniunii Europene şi cu stabilitate fiscal-bugetară", a declarat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.

(Sursa: Agerpres)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.