România a importat de două ori mai multă electricitate în prima jumătate a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2019

România a importat de două ori mai multă electricitate în prima jumătate a acestui an, față de aceeași perioadă din 2019

Telex » Știri 21 septembrie, 9:25  

Importurile de electricitate ale țării s-au ridicat la 3,49 TWh în primele șase luni ale acestui an, de două ori mai mult față de valoarea din aceeași perioadă a anului trecut, respectiv 1,74 TWh, potrivit celui mai recent raport al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), citat de Agerpres. Producția de energie electrică livrată de centrale a fost de 24,88 TWh, cu 12% mai puțin decât anul trecut. Hidrocentralele au produs 43,7% din producție, reactoarele nucleare - 20%, centralele pe gaz - 14,2%, iar cele pe cărbune - 11,9%.

Energia eoliană a asigurat 7,6% din total, cea fotovoltaică - 2,2%, iar cea din biomasă - 0,16%.

În același timp, consumul național a scăzut cu 7%, până la 25,94 TWh. Consumul clienților casnici a crescut cu 2%, în timp ce consumul în industrie a fost mai mic cu 10%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.