România, cea mai mare creştere economică din UE în T4 din 2020

România, cea mai mare creștere economică din UE în T4 din 2020

Telex » Știri 10 martie 2021  

Economia României a înregistrat un avans de 4,8% în trimestrul patru al anului trecut comparativ cu trimestrul al treilea, aceasta fiind cea mai puternică creştere a Produsului intern brut înregistrată de o ţară membră a Uniunii Europene în trimestrul patru comparativ cu trimestrul precedent, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. În schimb, economia zonei euro a înregistrat o contracţie de 0,7%, iar cea a UE un declin de 0,5%, în trimestrul patru al anului trecut comparativ cu trimestrul al treilea. Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Irlanda (-5,1%), Austria (-2,7%), Italia (-1,9%) şi Franţa (-1,4%). La polul opus, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în România (4,8%), Malta (3,8%), Croaţia şi Grecia (ambele 2,7%).

Pe ansamblul anului 2020, Produsul intern brut al zonei euro a consemnat o contracţie de 6,6%, faţă de un declin de 6,8% cât s-a anunţat iniţial. De asemenea, în cazul Uniunii Europene, cifrele privind evoluţia PIB-ului au fost revizuite până la un declin de 6,2%, faţă de unul de 6,4% prognozat iniţial.

Datele Eurostat arată că, în pofida unor evoluţii peste aşteptări la finalul anului, graţie performanţelor industriei germane, performanţele economice ale Europei pe ansamblul anului 2020 sunt mai slabe decât cele ale rivalilor. Anul trecut, Produsul intern brut al SUA a scăzut cu 3,5%, în Rusia s-a diminuat cu 3,1% în timp ce economia chineză a înregistrat un avans de 2,3%.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.