România, locul 7 în UE în funcție de valoarea producției agricole, în 2022
Numărul 46-47, 22 nov. - 5 dec. 2023 » Breviar statistic
Valoarea producției agricole a blocului comunitar a înregistrat o creștere record de 19% în 2022 comparativ cu 2021, până la 537,5 miliarde de euro, grație prețurilor mai mari, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. Eurostat precizează că avansul de 19%, un nou vârf înregistrat în continuarea unui trend crescător care a început în anul 2010, s-a datorat, în principal, creșterii valorii nominale a bunurilor și serviciilor agricole în general (cu aproximativ +22,8%), în timp ce volumul producției a înregistrat un declin moderat comparativ cu nivelul din 2021 (-3,1%).
Trei sferturi (75,5%) din valoarea producției agricole a UE în 2022 a fost realizată în șapte state membre, respectiv Franța (97,1 miliarde euro, echivalent cu 18% din totalul UE), Germania (76,2 miliarde euro sau 14% din total), Italia (71,5 miliarde euro sau 13%), Spania (63 miliarde euro sau 12%), Polonia (39,5 miliarde euro sau 7%), Țările de Jos (36,1 miliarde euro sau 7%) și România (22,2 miliarde euro sau 4% din totalul UE).
Potrivit Eurostat, toate țările membre ale UE au înregistrat o creștere a valorii producției agricole în 2022 comparativ cu 2021. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Estonia (44%), Polonia (43%) și Lituania (42%), susținute de avansul semnificativ al prețurilor. Cele mai mici creșteri au fost consemnate în România (5,5%) și Cipru (4,9%).
În rândul principalilor producători din blocul comunitar, valoarea producției agricole a crescut cu 30% în Germania, cu 18% în Țările de Jos, cu 16% în Franța și Italia, cu 9,9% în Spania și cu 5,5% în România.
Puțin peste jumătate (54%) din valoarea producției agricole europene a provenit, în 2022, din culturile agricole (287,9 miliarde euro, în creștere cu 15% față de 2021). Aproape două cincimi (38%) au venit din sectorul de creștere a animalelor (206 miliarde euro, în creștere cu 26% față de 2021). Restul provine din serviciile agricole (23,4 miliarde de euro) și activitățile neagricole indivizibile (20,3 miliarde de euro).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”
La Iași, un festival dedicat muzicii și gândirii creatoare
11 februarie 2026: Bucureștiul, capitală mondială a dansului
Viața cultural-artistică: oferte generoase pentru fiecare weekend
Expoziția „Fă rai din ce ai” – viața reală motivează și inspiră creația
Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația