România, pe „harta” anuarului regional Eurostat 2018

România, pe „harta” anuarului regional Eurostat 2018

Numărul 37, 25 sept. - 1 oct. 2018  »  Lumea în care trăim

A

PUBLICITATE
t lansată ediția din 2018 a anuarului Eurostat, care include statistici din diferite arii de activitate, care, împreună, construiesc imaginea generală a regiunilor Europei. „De exemplu, anuarul arată diferențe minore între zonele urbane și cele rurale în ceea ce privește ocuparea forței de muncă la nivelul UE”, precizează, într-un comunicat, Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti.

În Uniunea Europeană, rata ocupării forței de muncă în mediul urban este de 72%, în timp ce în zonele rurale urcă la 73%, conform datelor pentru 2017. Cele mai mari discrepanțe au fost înregistrate în Lituania (82% urban, 68% rural) și Bulgaria (76%, respectiv 62%). Situații diferite, cu rate mai mari la sate decât în orașe, sunt cele din țări precum Germania (77% rural, 82% urban) sau Belgia (72% vs. 62%).

În România, mediului urban îi corespunde o rată de 68,5%, în timp ce în zonele rurale aceasta coboară la 62%. Pe de altă parte, la acest capitol, cele mai mici valori din România sunt înregistrate în suburbii și orașe de mici dimensiuni, cu o rată de 60,6%. La nivelul întregii populații din ţara noastră, anul trecut, rata ocupării forței de muncă a fost de 63,9% (71,8% în rândul bărbaților, respectiv 55,8% la femei).

Anuarul Eurostat mai include statistici despre speranța de viață la naștere, raportate la nivelul anului 2016, cu o medie europeană de 83,6% în rândul persoanelor de sex feminin, față de 78,2% (sex masculin). În timp ce în Spania și Italia sunt înregistrate cele mai ridicate niveluri, România se numără printre ultimele 10 țări (79,1% în rândul fetelor, 71,7% pentru băieți).

În ceea ce privește utilizarea rețelelor sociale, mai bine de jumătate dintre europenii cu vârste între 16-74 de ani, respectiv 54%, au folosit  Instagram, Facebook sau Twitter. Românii, cu 52% utilizatori de rețele sociale, se apropie de media europeană, în timp ce valorile cele mai ridicate sunt în rândul islandezilor (89%).

Mai multe statistici poți consulta în anuarul regional Eurostat 2018, care poate fi descărcat integral aici.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.