România, printre țările membre ale UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale în iulie
Telex » Știri
5 septembrie 2024
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au înregistrat, în iulie 2024, comparativ cu luna anterioară, o creștere de 0,8% atât în Uniunea Europeană (UE), cât și în zona euro, iar România se numără printre statele membre ale UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres.
Conform acestor date, de la o lună la alta, prețurile producției industriale au crescut în majoritatea statelor membre, iar cele mai importante creșteri au fost înregistrate în Bulgaria (3,6%), Grecia (2,9%) și România (2,7%). Eurostat precizează că evoluția prețurilor producției industriale în UE a fost influențată în special de avansul de 2,5% al prețurilor la energie.
În ritm anual, prețurile producției industriale au înregistrat o scădere de 2,1% în zona euro și un declin de 1,9% în Uniunea Europeană. Și în acest caz, România se numără printre statele membre cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, cu un avans de 2,7% în ritm anual. O creștere mai mare s-a înregistrat doar în Irlanda, unde prețurilor producției industriale au crescut cu 6,1% în ritm anual.
Și în ritm anual, prețurile producției industriale în UE au fost influențate în primul rând de prețurile la energie, care au înregistrat un declin de 6,9%.
Modificarea prețurilor la porțile fabricilor este pusă de obicei pe seama consumatorilor finali și de aceea poate fi un indicator al evoluției inflației pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”