România, printre țările UE cu cel mai puternic avans al producției industriale, în aprilie

România, printre țările UE cu cel mai puternic avans al producției industriale, în aprilie

Telex » Știri 15 iunie 2021  

Producția industrială a înregistrat o creștere peste așteptări în luna aprilie, atât în zona euro, cât și în Uniunea Europeană, grație unei dublări a producției de bunuri de folosință îndelungată, pe măsură ce economiile au ieșit din carantină, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), transmite Reuters, preluată de Agerpres. Conform acestor date, producția industrială a crescut cu 39,3% în zona euro și cu 38,7% în Uniunea Europeană, în aprilie 2021, comparativ cu aceeași lună din 2020. Eurostat precizează că, în ritm anual, producția industrială a crescut în toate statele membre UE în luna aprilie, însă cele mai semnificative creșteri au fost înregistrate în Italia (79,5%), Slovacia (69,1%) și România (64,5%).

PUBLICITATE
Analiștii intervievați de Reuters se așteptau la o creștere de 37,3% a producției industriale în zona euro. Eurostat precizează că producția de bunuri de folosință îndelungată a înregistrat un avans de 117,3% în zona euro și unul de 110,4% în UE, în luna aprilie, după un avans de 34,5%, respectiv 34,1% în luna martie.

În aprilie 2021 comparativ cu luna anterioară, producția industrială a crescut cu 0,8% în zona euro și cu 0,5% în UE. Cele mai importate scăderi au fost consemnate în Belgia (7,4%), Malta (5,6%), Estonia (4,4%), Grecia (4,2%), Austria (2,9%) și România (2,7%).

Și în acest caz, datele Eurostat sunt superioare estimărilor analiștilor care se așteptau la o creștere de 0,4% a producției industriale în zona euro. Pe categorii, cele mai mari creșteri s-au înregistrat în cazul bunurilor de folosință îndelungată, în cazul cărora producția s-a majorat cu 3,4% în luna aprilie, după scăderi de 1,2% în lunile februarie și martie. În cazul UE, producția de bunuri de folosință îndelungată a crescut cu 2,9% în aprilie, după scăderi de 1% în februarie și 0,4% în martie.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.