România produce circa 5% din merele din UE

România produce circa 5% din merele din UE

Numărul 1, 12-18 ian. 2022  »  Roza vânturilor

România a produs peste jumătate de milion de tone de mere în 2020, în pofida anului agricol secetos, ceea ce înseamnă 4,5% din totalul Uniunii Europene, situându-se pe locul cinci în topul celor mai mari producători, conform catalogului „Cifre-cheie pe lanțul alimentar european – 2021“, informează Mediafax. De asemenea, țara noastră are avantajul că produce cel mai important soi din UE. „În 2017 (ultimul an pentru care există date disponibile – n. red.), cea mai comună varietate de mere de desert cultivate în UE a fost Golden Delicious, în principal recoltate în Italia, Franța și România“, arată datele Comisiei Europene.

PUBLICITATE
În 2020 au fost recoltate circa 36,8 milioane de tone de fructe din țările UE, din care 14,3 milioane de tone au fost fructe cu sâm buri (mere și pere), conform sursei citate.

Spania (30,4%) și Italia (23,2%) au fost principalii producători de fructe, fructe de pădure și nuci din UE. Polonia (30%) și Italia (20,8%) împreună reprezentau aproximativ jumătate din toate merele recoltate în UE, conform datelor de la Comisia Europeană.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.