România va participa la Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor – PISA 2018, dezvoltat de OECD
Numărul 12, 4-10 aprilie 2017 » Direct de la sursă
România va participa la Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor – PISA 2018, dezvoltat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern. Programul PISA este un studiu comparativ internațional, inițiat de OECD, care măsoară dezvoltarea competențelor de bază ale elevilor de 15 ani, aflați la finalul învățământului obligatoriu, în trei domenii principale: citire/lectură, matematică, științe. Administrarea testelor PISA este realizată de un consorțiu internațional, la fiecare trei ani, iar pregătirea și adaptarea instrumentelor de evaluare la nivelul fiecărei țări participante se realizează în cicluri de câte patru ani consecutivi.
„Comparativ cu ciclurile anterioare, PISA 2018 va include și evaluarea «competenței globale», care se referă la capacitatea de a analiza din diferite perspective teme globale sau interculturale, de a înțelege cum diferențele afectează percepțiile, raționamentele și ideile proprii sau ale celorlalți, de a dezvolta interacțiuni și relații adecvate, deschise și eficace cu persoane din diferite culturi, pe baza respectului reciproc pentru demnitatea umană”, precizează Guvernul, într-un comunicat.
În perioada 2017-2019, România va beneficia de întregul suport oferit de OECD pentru derularea evaluării, în baza unei taxe de participare, ca și celelalte țări participante, conform standardelor stabilite la nivel internațional. Taxa de participare pentru anul 2017, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 61.000 euro, va fi plătită după semnarea Acordului de participare, iar pentru fiecare dintre anii 2018 și 2019, taxa, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 45.000 euro, va fi plătită până la 1 martie în fiecare an.
Cheltuielile de administrare internă a programului PISA 2018, în valoare totală de aproximativ 409.500 lei, vor fi asigurate de Ministerul Educației Naționale, prin Institutul de Științe ale Educației – desemnat Centru Național PISA, care va coordona administrarea programului în țara noastră.
Pentru ciclul de testare 2017-2019, România va administra teste în format tipărit, testarea computerizată fiind o opțiune posibilă pentru viitoarele testări.
PISA constituie o sursă majoră de expertiză metodologică pentru sistemul educațional românesc, lucru reflectat în deciziile de politică educațională din țara noastră în ceea ce privește atât actualizarea curriculumului național, cât și a evaluărilor și examenelor naționale, sistemul educațional preuniversitar, ca întreg, beneficiind de concluziile participării la programul OECD.
România participă la Programul Internațional OECD-PISA încă din anul 2002 (ca țară PISA+), ciclurile de participare până acum fiind PISA 2006, PISA 2009, PISA 2012 și PISA 2015. La nivel internațional, programul dezvoltat de OECD (care, în 2015, includea 72 de țări participante) este planificat până în anul 2024.
- Cât de bine sunt pregătiți elevii pentru viață și pentru inserție pe piața muncii în societăți culturale diverse și într-o lume globalizată?
- Cât de mult sunt expuși elevii la știri din întreaga lume și în ce măsură înțeleg și analizează critic teme interculturale și globale? Care sunt diferențele majore la nivelul populației, din această perspectivă?
- Ce abordări sunt folosite la școală astfel ca elevii să fie educați pentru diversitate culturală și cum valorifică școlile diversitatea pentru a forma elevilor „competența globală”?
- Cât de bine sunt pregătite școlile să facă față prejudecăților și stereotipurilor?
Rapoartele internaționale la programul OECD-PISA pot fi consultate pe website-ul www.pisa.oecd.org, iar cele naționale, conținând rezultatele României pentru perioada 2000-2015, pot fi consultate pe pagina de internet a Centrului Național pentru Evaluare și Examinare, www.rocnee.eu.
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice