Românii, sub media UE când vine vorba despre consumul de băuturi răcoritoare care conțin zahăr

Românii, sub media UE când vine vorba despre consumul de băuturi răcoritoare care conțin zahăr

Numărul 27-28, 28 iul. - 10 aug. 2021  »  Roza vânturilor

Aproximativ 9% din populația cu vârstă de peste 15 ani a UE a consumat zilnic băuturi răcoritoare care conțin zahăr în anul 2019, însă statele membre cu cele mai mici ponderi ale populației care consumă zilnic astfel de băuturi sunt Estonia (2%), Lituania, Finlanda, Letonia și România (toate cu aproximativ 3%), arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. La polul opus, ponderea persoanelor de peste 15 ani care zilnic beau băuturi răcoritoare care conțin zahăr este cea mai mare în Belgia (20%), urmată de Malta, Germania, Ungaria, Polonia și Bulgaria (toate cu aproximativ 12%).

În Uniunea Europeană, 9% din persoanele cu vârsta de cel puțin 15 ani au declarat că beau zilnic băuturi răcoritoare care conțin zahăr, în timp ce 6% declară că beau astfel de băuturi de 4-6 ori pe săptămână și 19% de 1-3 ori pe săptămână.

Consumul zilnic de băuturi răcoritoare care conțin zahăr este mai răspândit în rândul bărbaților decât în rândul femeilor (12% pentru bărbați față de 7% din femei). În plus, odată cu creșterea vârstei scade frecvența consumului de astfel de băuturi. Cea mai mare pondere a persoanelor care consumă zilnic băuturi răcoritoare care conțin zahăr se înregistrează în rândul grupei de vârstă 15-24 de ani (14%), în timp ce în rândul grupei de vârstă 65-74 de ani și peste 75 de ani ponderea persoanelor care consumă zilnic băuturi răcoritoare care conțin zahăr este cea mai mică (aproximativ 5%).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.