Roxana Mînzatu: CE a agreat includerea aeroportului Braşov pe lista obiectivelor sprijinite de BEI pentru accesare de fonduri europene

Roxana Mînzatu: CE a agreat includerea aeroportului Brașov pe lista obiectivelor sprijinite de BEI pentru accesare de fonduri europene

Telex » Știri 10 octombrie 2019  

Comisia Europeană (CE) a agreat includerea aeroportului Braşov pe lista obiectivelor care sunt sprijinite de experţii Băncii Europene de Investiţii (BEI) pentru accesarea de fonduri europene, a anunţat, într-un comunicat, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, informează Agerpres. „În urma consultărilor avute de ministrul Fondurilor Europene cu CE, la Bruxelles, reprezentanţii DG Regio au agreat începerea pregătirii aplicaţiei pentru solicitarea de fonduri europene de către Consiliul Judeţean Braşov, pentru anumite investiţii, la aeroportul Braşov-Ghimbav. Mai exact, obiectivul va fi inclus în planul de activităţi al Jaspers, organism de asistenţă tehnică al BEI, care sprijină îmbunătăţirea calităţii investiţiilor realizate cu fonduri UE”, se precizează în comunicatul citat.

Conform Roxanei Mînzatu, acest acord cu CE reprezintă un prim pas în direcţia realizării acestui obiectiv de importanţă locală şi regională din bani europeni. „Deşi este un moment important, atenţia noastră trebuie să rămână focusată pe depăşirea următoarelor etape. Voi continua să urmăresc evoluţia acestui proiect, în care cred cu toată convingerea. (...) Am discutat şi cu premierul Viorica Dăncilă legat de demersurile pentru asigurarea finanţării europene la aeroport, în contextul candidaturii Braşovului la Jocurile Olimpice pentru Tineret 2024. Confirm că, la nivel guvernamental, există interes şi implicare pentru ca acest obiectiv să se construiască cu efort financiar cât mai mic posibil din partea comunităţii”, a afirmat Roxana Mînzatu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.