MyWIZ, secretul contabililor de succes
S-a modificat ordinul ANAF privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită

S-a modificat ordinul ANAF privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită

Numărul 37, 13-19 decembrie 2016  »  Curier legislativ

În Monitorul Oficial a fost publicat recent Ordinul nr. 3.418/2016, care aduce unele modificări și completări Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.744/2015 privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum și a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și efectuarea procedurii de executare silită.

Potrivit noilor prevederi, prin cazuri speciale de executare silită se înțelege punerea în aplicare a dispozițiilor legale în materie de executare, generată de:
  • hotărârile judecătorești definitive pronunțate în materie penală, prin care s-a dispus recuperarea unor creanțe bugetare de la debitori persoane fizice, juridice sau de la orice alte entități, cu excepția hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în materie penală prin care s-a dispus doar recuperarea unor cheltuieli judiciare care se pun în executare de către organele fiscale centrale competente cu atribuții în administrarea creanțelor bugetare;
  • înscrisurile emise în materie penală de către instanțele de judecată sau de către alte organe competente potrivit legii, privind ducerea la îndeplinire de către organele de executare silită din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a măsurilor asigurătorii sau, după caz, de ridicare a acestora;
  • alte titluri executorii prin care se stabilesc dobânzi, penalități de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume, dispuse, dar neindividualizate, prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate în materie penală, inclusiv cele prin care se stabilește cuantumul cheltuielilor de executare silită, cele prin care se stabilește suma reprezentând diferența de preț și/sau cheltuielile prilejuite cu urmărirea bunului, precum și deciziile de atragere a răspunderii solidare emise conform legii în scopul recuperării creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate în materie penală.

Astfel, ordinul stabilește că nu mai constituie cazuri speciale de executare silită ordinele ministrului finanțelor publice prin care s-a dispus blocarea fondurilor sau a resurselor economice care se află în proprietate, sunt deținute sau se află sub controlul persoanelor fizice ori juridice care au fost identificate ca fiind persoane sau entități desemnate, ce fac obiectul sancțiunilor internaționale, potrivit legii.

De asemenea, potrivit noului act normativ, la nivelul Direcției generale executări silite cazuri speciale, Serviciul executări silite cazuri speciale regional este structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și efectuarea procedurii de executare silită în cazurile speciale prevăzute de lege, cu excepția comunicării somațiilor și înființării popririlor bancare, care se realizează de către organele fiscale centrale competente care administrează creanțele bugetare.

Ordinul amintit prevede că organul fiscal central competent în administrarea contribuabililor transmite zilnic către Serviciul executări silite cazuri speciale regional, în a căror rază teritorială se află, în vederea continuării sau încetării modalităților de executare silită, un raport care cuprinde informații cu privire la:
  1. comunicarea somației către contribuabil;
  2. înființarea popririi asupra disponibilităților bănești;
  3. calculul obligațiilor fiscale accesorii;
  4. stingerea efectuată asupra creanțelor bugetare.

La nivelul Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și efectuarea procedurii de executare silită în cazurile speciale prevăzute de lege este Serviciul de executare silită 1-2, în situația în care prin hotărârea judecătorească pronunțată în materie penală s-a stabilit plata unor sume de bani ori, după caz, aplicarea de măsuri asigurătorii pentru un contribuabil aflat în administrarea acestei direcții.

Prin actul normativ se abrogă art. 3 al OPANAF nr. 3.744/2015, care prevedea că personalul din cadrul Direcției executări silite cazuri speciale poate participa direct la efectuarea acțiunilor de executare silită cazuri speciale, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de executori fiscali coordonatori, de regulă, în următoarele situații:

  1. în cazul în care cuantumul sumelor cuvenite bugetului de stat depășește pragul de 10 milioane euro, echivalentul în lei;
  2. în cazul în care debitorii fac parte din categoria marilor contribuabili;
  3. în cazul blocării fondurilor și resurselor economice ale persoanelor desemnate ce fac obiectul sancțiunilor internaționale, potrivit legii;
  4. la solicitarea scrisă a vicepreședintelui coordonator al activității de colectare a veniturilor bugetare;
  5. în cazurile identificate la nivelul Direcției executări silite cazuri speciale ca fiind de o complexitate deosebită.

Conform modificărilor aduse de OPANAF nr. 3.418/2016, până la 12 decembrie 2016, Direcția generală executări silite cazuri speciale, prin serviciile executări silite cazuri speciale regionale, va prelua dosarele de executare silită în cazurile speciale prevăzute de lege de la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, pe bază de proces-verbal de predare-primire a dosarelor de executare silită în cazurile speciale. Procesul-verbal amintit se elaborează în baza notelor de constatare individuale întocmite de Serviciul executări silite cazuri speciale regional pentru fiecare dosar de executare silită.

Modelele formularelor Proces-verbal de predare-primire a dosarelor de executare silită în cazurile speciale și Notă de constatare individuală sunt prevăzute în anexele la actul normativ.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.