
Salariul de bază minim brut, majorat la 2.300 lei în anul 2021
Telex » Știri
13 ianuarie, 15:37
Guvernul a majorat astăzi salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 2.230 lei la 2.300 lei lunar, începând cu data intrării în vigoare a actului normativ, ceea ce reprezintă o creștere de 3% față de luna decembrie 2020, a anunțat Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), într-un comunicat. Astfel, tariful orar va crește la 13,583 lei/oră de la 13,327 lei/oră în 2020 pentru un program complet de lucru.
„La stabilirea salariului de bază minim brut pe țară pentru anul 2021 s-a avut în vedere o formulă de calcul care ia în considerare atât rata inflației de 2,2%, cât și creșterea reală a productivității muncii pe persoană, de 0,8% pentru anul 2020”, se menționează în comunicat.
Proiectul de Hotărâre aprobat astăzi de Executiv mai stabilește că, pentru personalul cu studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul de pregătire, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se menține la suma de 2.350 lei lunar, care nu include sporuri și alte adaosuri.
În anul 2021 tariful orar corespunzător salariului pentru studii superioare va fi de 13,878 lei/oră pentru un program complet de lucru de 169,333 ore.
De majorare vor beneficia aproximativ 1.400.000 de angajați, respectiv în jur de 26,4% din cei 5.300.000 de salariați activi.
HG nr. 4/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 40 din 13 ianuarie 2021.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Tradițiile trec cu succes „testele” timpului și spațiului
București, pol european și mondial al securității cibernetice
Farmecul de neegalat al anilor de studenție
În urmă cu 110 ani, Henri Coandă a scris istorie: primul zbor al unui avion cu reacție
Adaptarea la vremuri și capacitatea de a birui dificultățile
Târgul de Carte Gaudeamus a rămas vizibil și atractiv
Nimic nu poate înlocui călătoriile, dar soluții parțiale există
Ziua Internațională a Internetului – pledoarie pentru armonizarea „spațiului virtual” cu „spațiul vital”