MyWIZ, secretul contabililor de succes
S&P: Brexitul a crescut riscurile pentru Europa Centrală și de Est

S&P: Brexitul a crescut riscurile pentru Europa Centrală și de Est

Numărul 16-17, 19 iulie - 1 august 2016  »  Lumea în care trăim

Riscul încetinirii ritmului de creștere economică în Europa Centrală și de Est (ECE) a început să se amplifice în urma votului pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a apreciat agenția de evaluare financiară Standard & Poorʼs (S&P), transmite Reuters. În prezent, Standard & Poorʼs are perspective negative pentru trei dintre cele 17 ratinguri atribuite statelor din ECE, Polonia, Croația și Muntenegru, și perspective stabile pentru restul de 14 ratinguri suverane, inclusiv pentru ratingul României. „În condițiile în care electoratul britanic a decis să iasă din UE la referendumul consultativ din 23 iunie, S&P Global Ratings crede că riscurile de încetinire a creșterii economice au început să se amplifice în regiunea ECE. Mai important, Brexitul ar putea exacerba incertitudinea politică din ECE pe mai multe fronturi”, se arată într-un raport al agenției de evaluare, citat de Agerpres. „Țările din grupul Vișegrad (Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia), dar și țări din Europa de Sud-Est precum Bulgaria, Croația și România ar putea să fie îngrijorate de posibilitatea creșterii dominației țărilor din zona euro, în special a Franței și Germaniei, ceea ce ar complica și mai mult procesul de elaborare a politicilor în interiorul UE”, susține S&P. Reamintim că România beneficiază de un rating BBB-/BBB, cu perspectivă stabilă, de la agenția Fitch, de un calificativ Baa3 (grad investițional) de la Moodyʼs și de „BBB minus” cu perspectivă stabilă de la Standard & Poorʼs.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.