Scop și mijloc
Numărul 41, 19-25 oct. 2022 » La început a fost cuvântul...
Până și cele mai valoroase abordări din mass-media autohtonă își pierd din percutanță când nu sunt emise, în spațiul public, în condițiile respectării stricte a regulilor logico-gramaticale. Astfel, într-o emisiune televizată, s-a afirmat: „Pentru a ajunge la atingerea obiectivelor dezirabile și eficiente este necesar ca soluțiile să fie prezentate în mai multe variante diferite”. Păi, fiecare „variantă” prezintă exact ceva „diferit” de altele asemenea, indiferent dacă ne referim la „soluții” sau la oricare alt demers îndreptat spre îndeplinirea unui anumit „obiectiv”; apoi, poate să fie ceva „deziarabil” și, în același timp, „ineficient”?
Semne de întrebare apar și în privința următoarei fraze dintr-un editorial apărut în presa tipărită: „Nu putem să ne limităm la principii abstracte, ci trebuie să ne călăuzim, în practică, după valorile europene și occidentale dacă vrem să ne atingem țintele propuse”. Se cuvine să reamintim autorului că „principiile” sunt, prin definiție, „expresii ale gândirii abstracte”, iar „valorile” sunt, la rândul lor... „abstracțiuni”. De asemenea, în noțiunea de „occident” este inclusă și Europa (cel puțin partea ei vestică).
Erori asemănătoare a inclus și remarca unui reporter de radio: „Planul care conține bune intenții, obiective nu numai clare, ci și precise, urmează să fie elaborat în perioada următoare”. Dacă „planul urmează să fie elaborat”, ce anume putea să ateste existența lui? Cu atât mai mult, în condițiile în care nici nu sunt cunoscute „obiectivele” propuse, devin inutile caracterizări care se referă la „claritate” și la „precizie”. De altfel, în absența „clarității” n-ar mai fi nimic de consemnat... „cu precizie”. Cât privește repetarea „urmează” și „perioada următoare” nu mai insistăm asupra necesității unui stil cât de cât elegant. Cum s-a văzut, cei care au comis derapajele menționate nu prea au adoptat un stil „dezirabil”, ceea ce a dăunat tocmai „eficienței” ideilor exprimate de autori vizați. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești