Sibiu Jazz Festival, la a 47-a ediție

Sibiu Jazz Festival, la a 47-a ediție

Numărul 18-19, 16-29 mai 2017  »  Roza vânturilor

Astăzi, 18 mai, începe cea de-a 47-a ediție a Sibiu Jazz Festival, unul dintre cele mai longevive evenimente de profil din țara noastră. Peste 100 de artiști din 17 țări, concerte, expoziții, evenimente culinare vor anima, până la 21 mai, Piața Mică din Sibiu și alte locații din fosta Capitală Culturală Europeană pe parcursul festivalului. 

Fanii acestui gen muzical vor avea ocazia să asculte artiști internaționali de renume, precum De La Purissima și bandul ei spaniol, Yilian Canizares, sirienii de la Mozayek Band, și artiști români, dintre care îi amintim pe Accord Vibes, Peter Sarosi & Azara, Irina Popa, DJazz & Happy Sins, sextetul Jazzapella. 

Organizatorii, Fundația Sibiu Jazz Festival, lansează, cu prilejul ediției 2017 a festivalului, proiectul Romanian Jazz Meeting, care își propune să promoveze pe plan internațional artiștii români dedicați genului prin intermediul platformei europene Europe Jazz Network. Ca parte a proiectului amintit, muzicienii români de jazz vor cânta în deschiderea concertelor artiștilor internaționali atât joi, 18 mai, cât și vineri, 19 mai. 

Totodată, publicul iubitor de artă poate vizita expoziția Jazz Body Sounds, găzduită de Turnul Sfatului. Parte a proiectului Focus Jazz, expoziția de fotografii semnate de Tibor Jakab este un elogiu adus jazzului și frumuseții feminine. 

Proiectul Focus Jazz cuprinde și expoziția Jazz – Suflet și Formă, ce dezvăluie trăirile instrumentiștilor de jazz în timpul concertelor prin statuetele realizate de artistul sibian Eugen Petri, și expoziția de afișe semnate de graficianul Stefan Orth, care a conceput o parte dintre afișele festivalului încă din anii ’70. Expozițiile amintite pot fi vizitate la Galeria de Artă UAP Sibiu. 

Ediția 2017 a Sibiu Jazz Festival cuprinde și sesiuni gastronomice, Jam Session in Bucătărie, unde Oana Igretiu va aduce în atenția gurmanzilor rețete ardelenești. 

Pentru cei mici, organizatorii au pregătit, în cadrul proiectului Jazz for Kids, aflat la a II-a ediție, un eveniment dedicat coloanelor sonore ale desenelor animate Disney Classics. Copiii vor fi introduși în lumea fascinantă a jazzului, vor putea să exerseze câteva acorduri pe instrumente muzicale orientale și vor putea participa la sesiuni de Recunoaște melodia. Evenimentele dedicate copiilor vor fi găzduite de Teatrul Gong din Sibiu. 

Potrivit organizatorilor, pentru concertele din Piața Mică, intrarea este liberă. Mai multe informații privind programul Sibiu Jazz Festival sunt disponibile la www.sibiujazz.ro și pe pagina de Facebook dedicată evenimentului.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.