Sistemul de plată defalcată a TVA, dezbătut la Buzău
Numărul 42, 7-13 nov. 2017 » Agenda CECCAR
Profesioniști contabili din județul Buzău au participat, recent, la o dezbatere pe teme de fiscalitate organizată de filiala Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, în colaborare cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP).
Întrunirea a avut loc la sediul CECCAR Buzău și a abordat, în principal, prevederile OG nr. 23/2017 privind plata defalcată a taxei pe valoarea adăugată.
Nița Mantarlian, șeful Biroului Asistență contribuabili – AJFP Buzău, și Maria Ghiță, consilier superior în cadrul instituției, au prezentat profesioniștilor contabili mecanismul plății defalcate a TVA, creditarea contului de TVA, situațiile în care furnizorii/prestatorii au obligația să vireze/să depună sume în acest cont, aspecte legate de debitarea acestuia.
Au fost menționate, totodată, facilitățile acordate pentru aplicarea acestui sistem în perioada 1 octombrie – 31 decembrie a.c., precum și sancțiunile prevăzute de OG nr. 23/2017 pentru nerespectarea prevederilor actului normativ.
De asemenea, în cursul dezbaterilor s-a stabilit organizarea altor întruniri cu reprezentanți ai AJFP Buzău pentru analiza noutăților legislative din domeniile financiar-contabil și fiscal.
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic
Lectura, ca mod de viață atestat și de o stație de metrou